Luni dimineață, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la sediul CJ Suceava a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai grupului de producători de produse tradiționale care vând produse în piața volantă de la Direcția Agricolă Suceava.
Întâlnirea a avut loc după ce vinerea trecută președintele CJ s-a întâlnit cu peste 80 de producători din acest grup, cărora le-a propus să se asocieze într-o organizație de tip ONG fără scop patrimonial non profit, pentru a promova produsele și gastronomia tradițională bucovineană și pentru a fi mai eficienți în promovarea și vânzarea produselor tradiționale.
Președintele CJ Suceava le-a oferit o surpriză și anume denumirea acestei asociații: „Gustă din Bucovina“, nume consacrat deja. Producătorii au fost foarte încântați și în perioada următoare va lua ființă acesta asociație. Astfel, pe lângă asociația Produs în Bucovina, destinată producătorilor mai mari, apare o asociație nouă, cu producători mai mici, dar cu o ofertă foarte diversă care cuprinde produse tradiționale cu vechi rețete locale de preparate din carne, brânzeturi, compoturi, dulcețuri, zacuscă, plante medicinale aromate, fructe, legume, ciuperci și rețete tradiționale specifice pentru gastronomia din zona Bucovinei.
Astfel, alături de Produs în Bucovina, pe piața Sucevei va apărea foarte repede o nouă asociație bucovineană pentru promovarea zonei, care se va numi “Gustă din Bucovina”.
The post Întâlnire a producătorilor din piața volantă cu Gheorghe Flutur. „Gustă din Bucovina”, o nouă asociație pentru promovarea produselor și gastronomiei tradiționale bucovinene appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult