Instanța menține controlul judiciar pentru vicepreședintele CJ Brașov, Șerban Todorică, în dosarul Companiei Apa. Instanța de judecată a respins miercuri, 11 noiembrie, contestațiile formulate de vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică Constantin, și de Dragomir Liviu împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de DNA Brașov. Decizia este definitivă.
Cei doi sunt cercetați pentru abuz în serviciu și implicare în scandalul legat de numirile din conducerea Companiei Apa Brașov, anchetatorii suspectând că ar fi manipulat procedurile pentru a-și asigura controlul asupra resurselor societății. Prejudiciul estimat până în acest moment depășește 65.000 de lei.
În baza măsurii preventive, Șerban Todorică nu își poate exercita atribuțiile în cadrul Consiliului Județean Brașov și al ADIDAJ și are interdicția de a comunica cu persoanele implicate în dosar. Nerespectarea condițiilor impuse de controlul judiciar poate duce la arest la domiciliu sau arestare preventivă.
De asemenea, instanța a dispus ca fiecare dintre inculpați să plătească 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Potrivit hotărârii instanței:
„Respinge ca neîntemeiate plângerile formulate de inculpații Dragomir Liviu și Șerban Todorică Constantin împotriva ordonanțelor procurorilor DNA Brașov prin care s-a dispus măsura controlului judiciar. Obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 de lei fiecare. Decizia este definitivă.”
Articolul Instanța menține controlul judiciar pentru vicepreședintele CJ Brașov, Șerban Todorică, în dosarul Companiei Apa apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult