Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei, a avut miercuri întâlniri cu diverşi lideri de partid din România. Este vorba de preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, liderul interimar al USR, Dominic Fritz, preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi liderul AUR, George Simion.
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a avut mai multe postări pe X, în care anunţă întâlniri cu diverşi lideri de partid din România, „deoarece democraţia este mai puternică atunci când toate vocile sunt auzite”.
Astfel, Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, s-a întâlnit cu preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, liderul interimar al USR, Dominic Fritz, preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi liderul AUR, George Simion.
Liderul AUR George Simion a postat pe platforma X că principalul subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost „revenirea la un cadru democratic autentic, cu accent pe respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept”.
„Lucrurile par să revină la normal în diplomaţia SUA. Sperăm că în curând şi în democraţia noastră!”, a declarat George Simion, după întrevedere.
Citeşte şi: Germania și Ucraina vor produce împreună rachete cu rază lungă de acțiune. Cooperarea va permite Kievului să lovească ce ţinte doreşte
Citeste mai mult