Cel de-al doilea duel interjudețean din cadrul fazei întâi a Cupei României, Voința Stremț – CS Ocna Mureș, s-a încheiat cu scorul de 2-0 (1-0) în favoarea gazdelor.
Voinţa a reuşit astfel o calificare istorică în etapa a doua din faza naţională a competiţiei K.O. Golurile îzbânzii stremţenilor au fost marcate de Epure (24) şi Al. Juncan (66).
Ocmamureşenii, care au ratat un penalty în minutul 69, prin Alecu Cioară (șut pe lângă, ataantul alunecând din pricina terenului ud, tot el fusese faultat în careu), au încheiat disputa în inferioritate numerică, după eliminarea lui D. Lupşan, survenită în minutul 85, după o intrare imprudentă.
„Au fost mai buni ca noi. Felicit echipa gazdă pentru victorie şi le doresc celor de la Stremţ cât mai multe victorii pe mai departe în faza naţională a Cupei României”, a declarat preşedintele secţiei de fotbal a clubului CS Ocna Mureş, Ioan Paul.
„De când e jocul asta inventat, se joacă pe goluri. Noi ratăm 11 metri, dăm în bară, minge scoasă de pe linia portii, cap pe lângă din 4 metri, singur cu portarul, iar adversarul marchează din singura acțiune a primei reprize și o aruncare de la margine în a doua repriză. Partea bună e că ne putem vedea de treabă, gata cu cupa, am avut 11 jucatori valizi astazi și doi jucători de rezervă, dintre care unul accidentat. Ne pregătim, facem transferuri și ne vedem de muncă, întrucât e greu la fotbal„, a transmis antrenorul Paul Ciucă.
S-au înfruntat deținătoarea trofeului județean, după câștigarea finalei de la Unirea, la loviturile de departajare, cu CSU Alba Iulia, respectiv CS Ocna Mureș (locul 9 în ediția trecută a eșalonului terț).
Au evoluat echipele: *Voinţa Stremţ: G. Costea – G. Cerghedean, Csegoldi, N. Pop, N. Opriţa – Al. Juncan, Trifa (cpt.), Dreghiciu, Goangă – Epure, A. Breaz; rezerve Lupean, M. Cristea, Cetean, Rancea, Puia, Moruşcă, Şerbu. Antrenor Ioan Ilie;
CS Ocna Mureş: Vl. Ignat (cpt.) – Frențiu, Haiduc, Cioplântă, Al. Kiraly – Socaci, D. Lupşan, Tegbo, Cl. Marcu – Ceaca, Cioară; rezerve S. Moise, D. Cunţan. Antrenori Paul Ciucă și Romeo Arinar.
Arbitri: M. Chioran (Cluj-Napoca), I. Georgiu (Dej), Cl. Giorgiu (Cluj-Napoca) Observator T. Biriș (Hunedoara).
The post Înfrângere pentru Soda Dragă, în Cupa României: Voința Stremț – CS Ocna Mureș 2-0 (1-0) first appeared on ocnamuresinfo.ro | stiri ocnamures | ziar ocnamures.
Sursa: www.ocnamuresinfo.ro