• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
17/05/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Suceava

Individul din Iacobești care și-a transformat copiii în argați la o fermă cu 60 de măgari a fost reținut

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
27/10/2022
in categoria Stiri Suceava
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Joi, 27 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat două percheziții domiciliare, în satul Iacobești, comuna Grănicești, la o persoană bănuită de trafic de persoane în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului.
20 august 2015 – trei copii ai familiei Florescu, fotografiați cu o pancartă și un măgăruș, la Iacobești, pe marginea drumului E85
La data de 27 octombrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Ionuț Florescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2006 – iunie 2022, Ionuț Florescu, din satul Iacobești, comuna Grănicești și-ar fi exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-ar fi obligat să presteze activități agricole de creștere și de îngrijire a animalelor, la ferma de măgari a familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate, din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale.
Astfel, copiii ar fi fost treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și ar fi fost forțați, prin recurgerea la acte agresive fizică și psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00.
Totodată, în calitate de părinte, le-ar fi interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor.
Ferma în care familia Florescu crește 60 de măgari
Copiii au fost exploatați astfel încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, bărbatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința. În prezent, cu privire la acestea a fost dispusă măsura specială de protecție a plasamentului de către D.G.A.S.P.C. Suceava.
Obiectiv de Suceava a scris și în 2015 și în vara acestui an despre suferințele cumplite prin care treceau copii familiei Florescu. Pe 6 iulie 2022, Obiectiv a relatat o fetiță din satul Iacobești, comuna Grănicești, a fugit de acasă direct la Protecția Copilului, cerând ca ea și frații ei să fie salvați de tatăl care îi abuza și obliga să muncească de dimineață de la ora 4 la o fermă cu 60 de măgari.  În 2015, trei copii ai aceleiași familii din Iacobești au devenit cunoscuți în întreaga țară pentru că încercau să facă ceva bănuți oferind trecătorilor “șansa” de a se poza alături de măgarul lor pentru 1 leu. Atunci, cei trei au fost plasați în regim de urgență la un asistent maternal profesionist. În cei șapte ani care s-au scurs de la episoadele cu măgărușa Lola de la marginea drumului E85 și micuții ”antreprenori”, soții Florescu, care au în total 8 copii, au reușit să mărească ”familia” de animale și să dețină azi o adevărată fermă, care numără 60 de măgari, măgărițe și măgăruși. Ei vând lapte de măgăriță cu 100-130 lei kilogramul, câștigă bani frumoși astfel, însă administrarea afacerii cu lapte de măgăriță presupune o muncă grea, dat fiind numărul mare de animale și încăpățânarea tipică măgarilor, ceea ce face ca eforturile celor care se ocupă de ei să fie mult mai mari decât în cazul altor animale de fermă. Astfel că e lesne de înțeles de ce copiii s-au cerut în grija statului, sătui să fie treziți cu noaptea în cap și puși la munci grele, zilnic, în loc să se bucure de copilărie și să meargă la școală, așa cum fac mai toți copiii de vârsta lor. Luna trecută, cele două fete minore și un băiețel de 8 ani au fost luați în plasament în regim de urgență, astfel că în momentul de față toți copiii familiei Florescu se află la un asistent maternal profesionist, iar drepturile părintești le sunt suspendate.
În urma perchezițiilor de joi, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.500 de lei, 2 telefoane mobile și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava vor sesiza judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de bărbat, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, precum și al lucrătorilor din D.G.A.S.P.C. Suceava şi A.N.Î.T.P. – Centru Regional Suceava.  În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală, iar pe parcursul cercetărilor acestea vor beneficia de consiliere psihologică.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
The post Individul din Iacobești care și-a transformat copiii în argați la o fermă cu 60 de măgari a fost reținut appeared first on Obiectiv de Suceava.

Citeste mai mult

Articolul precedent

O firmă din Danemarca face studiul de oportunitate pentru Trenul Metropolitan Pitești-Mioveni

Urmatorul articol

Scandal cu țipete și amenințări în ședința Consiliului Local de la Iordăcheanu. Miza este costul unui mini-teren de sport în satul Vărbila – AUDIO

Related Posts

Stiri Suceava

Cum alegi culorile potrivite pentru amenajarea apartamentului în Galați

12/05/2025
Stiri Suceava

Bucovina Resort. Cazare in Vatra Dornei pentru toate gusturile și toate grupurile

09/05/2025
Stiri Suceava

Declarația de principii administrative a lui Püsök Ferenc

01/05/2025
Stiri Suceava

De la inerție la performanță: de ce Zalăul are nevoie de o administrație reformată

01/05/2025
Stiri Suceava

Mesaje de Revelion inspiraționale și motivaționale

15/12/2024
Stiri Suceava

Mesaje de Crăciun 2024 pentru cei dragi

13/12/2024
Next Post

Scandal cu țipete și amenințări în ședința Consiliului Local de la Iordăcheanu. Miza este costul unui mini-teren de sport în satul Vărbila – AUDIO

Cele mai recente stiri

  • Anunt public 17/05/2025
  • Controale DSVSA în județul Satu Mare: Un restaurant și două supermarketuri, amendate 17/05/2025
  • Ce ar urma la Primăria București, dacă Nicușor Dan este votat președinte al României 17/05/2025
  • Preotul-primar de la Târgu Frumos face scut în jurul firmei Take&Eat, după ce zeci de copii s-au îmbolnăvit! Neculai Zugravu: „Nu din cauza mâncării au primit amenda, ci din cauza condițiilor din bucătărie” 17/05/2025
  • Vremea rece va persista și în weekend! Ploi și vânt sunt anunțate în mai multe zone din Moldova, în special în Iași 17/05/2025
  • Investiție de peste 1,8 milioane de lei în comuna Miroslava! Primăria va moderniza iluminatul public din localitate 17/05/2025
  • Adevărul: Tinerii USR se dau drept reprezentanți AUR 17/05/2025
  • Preoții din Iași se pregătesc de proteste masive. Vor să spargă conturile uriașe ale Patriarhiei 17/05/2025
  • Tentativă gravă de fraudă electorală la Stoenești în favoarea lui Nicușor Dan! 17/05/2025
  • RÂVNIND SOȚIA ALTUIA 17/05/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24