Pompierii suceveni au intervenit luni seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la pensiunea “La Filuță” din comuna Mălini.
La fața locului au intervenit pompierii militari și civili cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Nu au fost raportate victime.
La sosirea echipajelor ardea acoperisul spatiului de cazare, corp comun cu camera centralei, pe aproximativ 300 mp.
În momentul izbucnirii incendiului, in pensiune nu se aflau turiști.
Maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, a transmis că incendiul a fost lichidat la ora 02.00. Conform acestuia, cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.
Pensiunea respectivă este situată în satul Văleni Stânișoara din comuna Malini, aparține omului de afaceri Filuță Cerlincă și este formată din 3 corpuri de cazare. Primul corp este format din 4 apartamente, 1 camera single, 4 camere duble și 1 camera triplă. Corpul II are 4 camere duble, 3 camere triple și un apartament, iar corpul III este format din 3 camere triple și o cameră dublă. (O.S.)
The post Incendiu puternic la pensiunea “La Filuță” din Mălini, pornit de la un cablu defect (VIDEO) appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult