Un incendiu a izbucnit marți seara la o locuință de pe strada Cibinului din municipiul Brașov, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.
La fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În urma evenimentului, au fost evacuate cinci persoane, dintre care patru locatari ai apartamentului situat deasupra celui afectat de incendiu. Totodată, o persoană de sex feminin în vârstă de 69 de ani din locuința în care s-a produs incendiul a suferit o intoxicație ușoară cu fum și un atac de panică, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Incendiul se manifesta cu flăcări și cu degajări mari de fum, iar echipajele de intervenție au acționat pentru identificarea și stingerea focarului, precum și pentru ventilarea spațiilor afectate.
În urma incendiului, au ars elemente de mobilier, materiale textile și mase plastice.
S-a intervenit prompt, înainte ca incendiul să se extindă și la alte încăperi ale locuinței.
Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.
Articolul Incendiu la o locuință din Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult