• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
22/01/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Galati

Încă un rând de premii pentru echipa de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați: patru distincții la Gala Premiilor Rinocerul

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
22/01/2026
in categoria Stiri Galati
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați adaugă încă un capitol important într-un parcurs artistic care, de peste un deceniu, a consolidat vizibilitatea și prestigiul instituției la nivel național. În cadrul Galei Premiilor Rinocerul, ediția 2025, teatrul gălățean a fost recompensat cu patru distincții, confirmând o direcție coerentă și asumată.
Premiile obținute:

Premiul Rinocerul pentru cel mai bun spectacol de comedie – „Regina nopții”, textul și regia: Leta Popescu;
Premiul Rinocerul pentru interpretare feminină – rol principal – Oana Mogoș, pentru rolul Valeria din „Regina nopții”:
Premiul Rinocerul pentru interpretare feminină – rol secundar – Elena Emandi, pentru rolul Găina Moțată din „Regina nopții”;
Premiul Rinocerul pentru cea mai bună piesă de teatru românească jucată în premieră absolută – „Regina nopții”de Leta Popescu.

Spectacolul „Regina nopții” este unul dintre cele mai valoroase rezultate ale Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan, demers prin care Teatrul Dramatic „Fani Tardini” susține și dezvoltă dramaturgia contemporană românească, invitând autorii să scrie special pentru trupa teatrului. La Galați, dramaturgia contemporană și-a găsit cu adevărat locul, devenind parte firească din identitatea repertorială a instituției.
Succesul spectacolului este, totodată, succesul trupei. Când se joacă „Regina nopții”, nu mai puțin de 17 actori ai Dramaticului urcă pe scenă și sunt aplaudați îndelung, seară de seară, o confirmare a forței artistice și a coeziunii uneia dintre cele mai bune trupe din țară.
Aceste distincții vin în continuarea unui traseu artistic coerent, construit pas cu pas de echipa de la Galați, alături de directorul general Florin Toma, perioadă în care Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați și-a consolidat vizibilitatea, și-a câștigat recunoașterea criticilor și a devenit o prezență constantă la cele mai importante festivaluri din țară:
– la UNITER cu:

„Mame” (2021), creație colectivă, regia Cristian Ban, scenografia Andreea Săndulescu;
„Vrabia” (2023), text și regia Leta Popescu, scenografia Bogdan Spătaru, parte din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan;
„Regina nopții” (2025) care aduce Galațiului 4 nominalizări UNITER (spectacol – text – muzică – actriță); Oana Mogoș câștigă premiul de cea mai bună actriță; producție din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan;-

– la Festivalul Național de Teatru, București, cu:

„Salba dracului” (2019), regia și scenografia Alexandru Dabija;
„Vrabia” (2022), text și regie Leta Popescu, scenografia Bogdan Spătaru; producție din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan;
„Bujor” (2024) de Doru Vatavului, regia Leta Popescu;
„Regina nopții”(2025); producție din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan.

– la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) cu:

„Salba dracului” (2021)
„Regina nopții” (2025)

Pe lângă spectacolele din repertoriu, Florin Toma a dezvoltat, împreună cu echipa și directorii artistici care au colaborat cu instituția de-a lungul timpului, o serie de proiecte extrarepertoriale dedicate publicului și comunității locale. Odată cu venirea Letei Popescu, directoare artistică, aceste inițiative au devenit tot mai consistente, cu accent pe parteneriat și pe extinderea prezenței teatrului dincolo de sala de spectacol. Fie că este vorba de „Miercurea noastră”, întâlnirile relaxate cu artiști și iubitori de artă în Daily Pub, fie de „Citim”, unde publicul descoperă texte diverse și dialoghează direct cu actorii, sau de „Seria de Întâlniri” care are ca scop punerea ideilor în mișcare și schimbul de opinii în antrenarea spiritului critic și dezvoltarea profesională a întregii echipe a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați, toate aceste proiecte extrarepertoriale au aceeași misiune: să ofere experiențe autentice într–un spațiu în care oamenii pot discuta, experimenta, descoperi și trăi arta împreună cu trupa teatrului.
Directorul general al teatrului, Florin Toma, declară:
„Dincolo de bucuria care mă încearcă, trebuie să recunosc că pentru mine momentul acesta e mai mult despre drum decât despre trofee. Premiile acordate de Revista Rinocerul vin după ani de muncă, încercări, dezamăgiri, eșecuri, reinventări, curaj și multă răbdare. Tocmai de aceea sunt cu adevărat valoroase: pentru că vin să confirme că drumul pe care am mers împreună, chiar dacă uneori a fost dificil și greu de dus, a fost unul onest și asumat.
Sunt aproape zece ani de când încerc, alături de colegii mei, să construim un teatru viu, prezent, curios — un teatru care nu se teme să iasă din oraș și să se întâlnească cu lumea, un teatru cu propria lui voce și propria lui identitate. În tot acest timp, teatrul din Galați a crescut vizibil: trupa a devenit din ce în ce mai bună, spectacolele din ce în ce mai apreciate, iar numele Galațiului a început să circule tot mai des, nu doar printre spectatori, ci și în rândul creatorilor. Faptul că proiectele noastre stârnesc curiozitatea publicului și a breslei este un semn clar că la Galați se întâmplă ceva bun, viu și necesar în teatru.
Dovadă stau și întâlnirile cu artiști importanți pe care i-am invitat la Galați și care au lăsat urme reale în echipă, dar și prezențele constante ale teatrului din Galați la cele mai importante festivaluri din țară — de la București și Sibiu, până la Iași, Timișoara și Piatra Neamț — alături de nominalizările și premiile obținute de trupa gălățeană, care confirmă o evoluție construită în timp. Totodată, sunt tare mândru de realizările Oanei Mogoș care îmi este colegă de scenă, dar și colegă la Facultatea de Arte, iar asta confirmă că învățământul artistic de la Galați este valoros.
Și, poate nu întâmplător, se pare că cifra 4 ne poartă noroc: am primit 4 premii din partea Revistei Rinocerul și tot 4 nominalizări la gala UNITER — semne care, dincolo de cifre, vorbesc despre consecvență și continuitate.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, la fel ca mine, au crezut în teatrul din Galați și în potențialul acestei trupe și care au pus, fiecare, câte o cărămidă la construcția acestui drum. Cred că nu există bucurie mai mare decât aceea de a reuși, împreună cu colegii tăi, să transformi locul în care creezi într-un loc în care alții își doresc să ajungă.”
În 2026, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați va continua să investească în rolul său de vector educațional în comunitatea din care face parte. De asemenea, teatrul va continua să promoveze tinerii creatori și să susțină dramaturgia contemporană.
Totodată, va oferi gălățenilor evenimente și întâlniri cu adevărat semnificative. Aceste acțiuni vor consolida imaginea instituției propusă de directorul Florin Toma, care a adus teatrul în prim-planul teatrului românesc. Una dintre intențiile frumoase plănuite pentru acest an este organizarea, atunci când vremea va permite, unor evenimente în exterior care să reanime spațiul public gălățean și de a creea o punte de legătură între gălățeni și artiști.The post Încă un rând de premii pentru echipa de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați: patru distincții la Gala Premiilor Rinocerul first appeared on PresaGalați.ro.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Poliţia de Frontieră: 73 de percheziții într-un dosar privind stabilirea fictivă a domiciliilor şi obţinerea ilegală de acte

Urmatorul articol

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Jurnal de ianuarie…

Related Posts

Stiri Galati

„People Who Changed the World” – proiect eTwinning câștigător pentru două școli din Galați

22/01/2026
Stiri Galati

Comunicat de presă. Lansarea proiectului „ Consolidarea poziției pe piață a DR ANAMARIA BALICA DENT SRL prin investiții destinate serviciilor stomatologice ”

14/01/2026
Stiri Galati

CONAF avertizează: „Nu consolidarea bugetară este problema – aceasta este necesară –, ci modul în care sunt gândite măsurile și absența unei înțelegeri profunde a modului în care funcționează economia reală”

09/01/2026
Stiri Galati

Când vom putea plăti taxele și impozite locale în 2026

31/12/2025
Stiri Galati

Galațiul și-a desemnat Cetățenii de Onoare ai orașului!

31/12/2025
Stiri Galati

Galațiul și-a desemnat Cetățenii de Onoare ai orașului!

31/12/2025
Next Post

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Jurnal de ianuarie…

Cele mai recente stiri

  • Șefa Judecătoriei Corabia, Elena Lascu, se pensionează. Cine va prelua funcția de conducere a instanței 22/01/2026
  • Federația Română de Schi Biatlon califică 16 sportivi la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026 22/01/2026
  • GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Jurnal de ianuarie… 22/01/2026
  • Încă un rând de premii pentru echipa de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați: patru distincții la Gala Premiilor Rinocerul 22/01/2026
  • Poliţia de Frontieră: 73 de percheziții într-un dosar privind stabilirea fictivă a domiciliilor şi obţinerea ilegală de acte 22/01/2026
  • Nu plătești amenda de circulație? Ai putea deveni „penal” 22/01/2026
  • Raluca Turcan cere eliminarea supraimpozitării contractelor part-time 22/01/2026
  • În Timiș a avut loc prima activitate de pregătire a persoanelor cu dizabilități pentru răspunsul în situații de urgență 22/01/2026
  • Acțiuni decisive pe șosele: peste 2.700 de șoferi opriți pentru siguranță 22/01/2026
  • Cum să profiți de trendurile crypto din 2026: instrumente simple pentru investiții, venit pasiv și randament 22/01/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24