Declarația unuia dintre martorii în dosarul în care omul de afaceri slătinean Mircea Ungureanu a fost trimis în judecată, alături de alți 14 inculpați, persoane fizice și juridice, de DNA Craiova, pentru presupuse fapte de corupție, înclină balanța în instanță în favoarea afaceristului și dovedește că rechizitoriul a fost întocmit pe baza unor fapte nereale, întărind bănuiala că Ungureanu este ținta unor abuzuri din partea anchetatorilor.
Reamintim că inculpații au fost anchetați și trimiși în judecată de DNA Craiova în legătură cu un proiect de modernizare a drumurilor locale din comuna Vitomirești, contractul fiind atribuit, în 2019, prin licitație publică, societății Old & New Construct SRL, aparținând omului de afaceri Mircea Ungureanu. Potrivit rechizitoriului, unele persoane vizate în dosar ar fi întocmit documente în baza cărora ar fi fost obținute ilegal fonduri publice și ar fi fost efectuate plăți pentru lucrări care nu ar fi fost, în realitate, executate. Or, la cel mai recent termen, martorul Radu Luca, expert tehnic în construcții care, în timpul lucrărilor, a efectuat, la cererea unui funcționar al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Olt, o expertiză tehnică în teren pentru verificarea respectării parametrilor tehnici prevăzuți în proiect în privința straturilor de asfalt edificate pe mai multe străzi modernizate de câștigătorul licitației, a arătat că legea nu a fost cu nimic încălcată. Potrivit declarației sale, staturile de asfalt au respectat cerințele proiectului tehnic privind suprafața și grosimea materialului folosit. Mai mult, expertul a combătut una dintre principalele acuzații formulate de procurorul DNA, potrivit căreia asfaltul ar fi fost turnat direct pe pământ, și nu pe o fundație, așa cum cerea proiectul tehnic.
„… În momentul în care am fost în teren starturile asfaltice pentru care fusesem chemat erau turnate și erau conform cu proiectul și se vedea că au fost turnate recent, că nu au fost turnate în urmă cu doi ani, adică era asfalt proaspăt turnat. …Nu am făcut nici un fel de analiză cu privire la straturile de fundație, dar am precizat că din șliț există fundație pe care asfaltul a fost turnat…”, a spus martorul.
Din declarația acestuia mai reiese că, atunci când a fost audiat de procurorul DNA, anchetatorul s-a antepronunțat pe marginea acuzației că asfaltul ar fi fost turnat direct pe pământ, neavând niciun detaliu tehnic în acest sens.
„Categoric, există fundație pe drumurile respective, nu am niciun element prin care aș putea spune că asfaltul a fost turnat pe pământ, așa cum mi se spunea de la DNA, că s-ar fi turnat pe pământ. Se antepronunțaseră având în vedere că expertiza dumnealor nu era finalizată”, a declarat expertul.
Precizăm că, la rândul său, procurorul de caz a solicitat o expertiză tehnică. Potrivit surselor OLT-ALERT, expertiza a fost, inițial, una echilibrată, lucru care l-a nemulțumit pe procuror, motiv pentru care acesta a cerut un supliment la respectiva expertiză, supliment care, în mod suspect, avea să anuleze concluziile inițiale ale expertului. Acesta este unul dintre experții cu care DNA „colaborează” și care a fost plătit cu foarte mulți bani din fondurile publice pe care Direcția Națională Anticorupție la are la dispoziție.
„S-a ajuns la un moment dat și la discuții amicale în momentul în care mi s-a spus că asfaltul a fost turnat direct pe pământ, și am protestat. Am spus că eu nu cred așa ceva. Au fost situații în care s-a mai întâmplat, dar nu cred că în acest caz. Mi s-a spus că au fost ofițerii și procurorii și au săpat lângă drum și au văzut că asfaltul este turnat pe pământ, că nu ar exista fundație. Se contestau susținerile mele că ar fi existat fundație. I-am întrebat cum pot afirma așa ceva dacă nu au calitatea de expert și mi s-a spus că se va face o expertiză de către domnul Ciobotarencu. I-am întrebat dacă au săpat în mijlocul străzii și mi-au spus că nu. Opinia mea este că probele trebuie prelevate, inclusiv la expertiza DNA, din drum. Mi s-a spus că domnul Ciobotarencu are o factură pentru o sumă de peste 20 de ori mai mare decât am fost eu plătit (…)”, a relatat martorul.
Potrivit acestuia, expertiza comandată de DNA ar fi viciată și de faptul că a fost efectuată la câțiva ani de la momentul în care lucrările au fost sistate prin ordonanța procurorului, timp în care, ținând seama că lucrările nu au fost finalizate, materialele folosite ar fi putut suferi degradări.
„Putem vorbi despre infestarea straturilor, adică materialele granulare care trebuie să compună o fundație cu material cu parte fină care de cele mai multe ori este spălată de apele care migrează prin fundație. Poate să apară la o perioadă de jumătate de an sau la cinci ani. Am precizat la acel moment că nu erau efectuată scurgerea apelor și nu știu nici la ora actuală dacă există. O expertiză efectuată la patru ani după efectuarea lucrărilor indică probleme din punct de vedere al schimbării parametrilor tehnici dacă nu este efectuată repede după execuție, ma maxim un an și mai ales dacă lucrările conexe nu sunt finalizate. (…) Infiltrația de apă poate afecta fundația, poate spăla materialul fin, iar pietrele mari pot colapsa și pot crea o groapă. În general sunt degradări locale. Au fost și situații în care s-a degradat drumul pe de-a-ntregul…”, a mai arătat expertul tehnic audiat de instanță.
Acesta nu este singurul martor în proces care, prin declarația sa, lasă să se înțeleagă faptul că acuzațiile sunt nefondate.
Un alt martor, fost inspector în cadrul Corpului de Control al Inspectoratului de Stat în Construcții, „însărcinat” în 2022 să facă un control la IJC Olt care să-i scoată vinovați pe unii angajați ai instituției ce nu și-ar fi făcut datoria profesională în legătură cu execuția proiectului de la Vitomirești, a lăsat să se înțeleagă faptul că DNA a avut un rol în modul în care s-a făcut controlul. Martorul a declarat, la un moment dat, cu subiect și predicat, că a auzit de la colegul său, și el prezent la verificări, că acesta „a luat legătura cu procurorul de caz”, lucru total nefiresc într-o asemenea situație.
Mai mult, același martor a declarat, în calitate de specialist, că unul dintre documentele pe care DNA Craiova și-a întemeiat rechizitoriul este nul, neputând produce efecte juridice. Este vorba de un așa-zis proces verbal de recepție parțială a lucrărilor, care, potrivit procurorului de caz, ar cuprinde date despre lucrări care în realitate nu ar fi fost executate. Un asemenea proces verbal care să corespundă cerințelor legale nu a fost niciodată întocmit, lucru care înseamnă că lucrările se aflau în termenul de execuție și nu declarate finalizate, dinamitând unul dintre principalele „argumente” pe care s-a sprijinit ancheta DNA.
O fostă funcționară în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții (IJC) Olt, a oferit completului de judecată informații din care se poate înțelege că DNA ar fi avut, la un moment dat, pe timpul anchetei, acces, prin mijloace neprocedurale, la sistemul informatic al instituției.
Grav este că, cel puțin până acum, în mod suspect, instanța de judecată a dat dovadă de o anume complicitate cu acuzarea, neținând cont de declarațiile unora dintre martori și de argumentele avocaților, motiv pentru care apărătorii omului de afaceri Mircea Ungureanu au cerut, în două rânduri, recuzarea președintei completului de judecată, Mihaela Botea. În ambele cazuri, cererea a fost respinsă, în condițiile în care niciunul dintre colegii judecătoarei Botea nu dorește să preia dosarul acesta, în jurul căruia mișună zvonuri că ar fi o cauză fabricată în laboratoarele DNA.
Deși acuzațiile DNA sunt demontate de la o ședință la alta, cu precădere prin declarațiile unor martori cheie, astfel că în proces apar mereu elemente noi de natură să elimine măsurile preventive luate împotriva unora dintre inculpați (vorbim de măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune), instanța, aplecând urechea doar la poziția procurorului DNA, alege să respingă, de fiecare dată, cererile apărătorilor de încetare a acestor măsuri, din motive contrare celor pe care se întemeiază bazele unui proces echitabil.
Articolul Încă un martor în procesul în care este este vizat Mircea Ungureanu demontează acuzațiile DNA apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult