Încă un brașovean în Superligă. Daniel Sandu a semnat cu Oțelul lui Laszlo Balint
Încă un fotbalist brașovean face pasul în Superligă. Atacantul Daniel Sandu a a debutat la nivelul Ligii 2 în ediția recent încheiată, unde a evoluat pentru Metaloglobus București. A promovat cu Metaloglobus în Superligă, dar brașoveanul va juca în prima ligă la Oțelul! Daniel Sandu va împlini 18 ani pe 28 iunie, este originar din Brașov și a fost junior al cluburilor Kids Tâmpa și Sepsi OSK. Sandu a început fotbalul la Kids Tâmpa unde a fost antrenat de Ciprian Anghel. „Sandu este talentat, serios și poate deveni o certitudine. Depinde doar de el „, a spus Anghel.
Din 2024 a ajuns la Metaloglobus
Din vara anului trecut, Sandu s-a transferat la Metaloglobus București alături de care a obținut promovarea în Superligă. La Metaloglobus are 6 partide oficiale pentru formația antrenată în sezonul trecut de Ianis Zicu. El a fost luat la Oțelul de antrenorul brașovean Laszlo Balint. Antrenorul Oțelului îl știe foarte bine pe Sandu din perioada în care acesta juca la juniorii lui Kids Tâmpa unde a fost coleg cu Eric Balint, fiul lui Laszlo Balint. Daniel Sandu a semnat un contract valabil până în 2029 cu gruparea gălățeană.
Doar cinci fotbaliști brașoveni în Superligă
În acest moment, doar cinci fotbaliști brașoveni au contracte în Superligă. Portarul Cosmin Dur Bozoancă (Oțelul), mijlocașul Alex Mateiu (Petrolul), fundașul Alex Benga (UTA Arad), mijlocașul Dennis Politic (FCSB) și atacantul Daniel Sandu (Oțelul) sunt singurii fotbaliști brașoveni care sunt legitimați la echipe din prima ligă.
Articolul Încă un brașovean în Superligă. Daniel Sandu a semnat cu Oțelul lui Laszlo Balint apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult