Comunicat de presă Referitor la afirmațiile aduse în mediul online de către Cristi Călin, facem următoarele precizări: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie nu are nicio legătură cu cazul deputatului Aurel Bălășoiu pe care l-a întâlnit o singură dată cu ocazia oficierii unei slujbe în biserică. În ceea ce privesc celelalte acuze, acestea nu sunt altceva decât niște calomnii izvorâte dintr-o frustare declarată personal și care este cauzată de faptul că a fost exclus din viața monahală și nu a putut urma studii teologice universitare, în urma retragerii binecuvântării, ca urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului
Citeste mai mult