În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Ziua Sânzienelor este adevăratul miez al verii. Pe vremuri se credea că, la prânz, soarele se opreşte în loc şi se spunea că, cine-l priveşte în acest moment îl poate vedea tremurând pe loc, ceea ce le-ar aduce noroc.
Sărbătorim și Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
Credincioşii ortodocşi sărbătoresc pe 24 iunie și Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cu multe conotaţii populare, în special legate de dragoste şi fertilitate. Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară“. Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând. „Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc“, explică etnologul Marcel Lutic.
Noaptea magică
Magică este însă noaptea care precede sărbătoarea Sânzienelor. Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene. Tot în noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege. În noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Credinţe populare
Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile. Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat. Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată. Se spune că, în această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine. Despre floarea albă de ferigă, care răsare în mod magic în această noapte, se spune că aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse. În noaptea de Sânziene se înconjoară casa cu făclii aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fîneţele, grajdurile, pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele. Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc.
Superstiţii și obiceiuri de Sânziene
• Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.
• Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur
• În unele zone se obişnuieşte ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc, în felul acesta întregul an care urmează vei fi sănătos.
• Crenguţe de soc sunt atârnate la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor
• Dacă în noaptea de Sânziene se văd pe cer Pleiadele, va urma o perioadă bună pentru semănat.
• În ziua de Sânziene nu trebuie să se semene şi să se adune ciuperci, din credinţa că recolta este „nebună“, aducătoare de boli şi suferinţă sau afectată de dăunători, pentru că „ielele“ iau minţile celui care seamănă sau adună.
• Florile de sânziene, sfinţite la biserică, se atârnă la ferestre ori la poartă, iar tinerii şi copiii le poartă la piept ori la brâu, pentru a-i feri de duhurile rele. Florile uscate pot fi folosite iarna drept leac pentru bolnavii de rinichi şi cei cu afecţiuni ale tiroidei, pentru că pot „sfărâma pietrele“ şi pot să „topească guşa“.
Florile de Sânziene sunt vindecătoare
• Sânzienele (Galium) sunt flori galbene, frumos mirositoare. Există mai multe soiuri de Galium: lipicioasă (Galium aparine), Drăgaica (Galium verum), numită şi Floarea-lui-Sf. Ion, şi Sânzienele (Galium mollugo). Aceste flori sunt aproape identice în puterea lor lecuitoare. Ceaiul de sânziene curăţă rinichii, ficatul, pancreasul şi splina de factorii patogeni. Cei ce suferă de tulburări ale sistemului limfatic ar trebui să bea zilnic din acest ceai. Este indicat şi în cloroză, hidropizie şi junghiuri intercostale. Folosit extern, ajută foarte repede în toate bolile de piele, în răni, furuncule şi comedoane. Spălăturile calde ajută la întinderea tenului ofilit. Şi sucul proaspăt stors dă rezultate bune, dacă se ung zilnic cu el porţiunile de piele bolnave şi se lasă să se usuce. Medicina populară recomandă drăgaica şi în epilepsie, isterie, coree, boli de nervi, retenţie urinară, nisip şi piatră la rinichi şi în urină. Şi la bolile guşei ajută acest ceai, dacă se face zilnic foarte multă gargară. Drăgaica a fost foarte apreciată în vremurile străvechi de femeile cu afecţiuni uterine. Ea li se punea femeilor în pat când se declanşa naşterea, pentru a le micşora durerile facerii. Sucul proaspăt stors şi amestecat cu unt ajută în ulceraţii canceroase de tot felul şi în boli de piele de natură canceroasă.
Citeste mai mult