Bacolux Hotels România a investit peste 15 milioane de euro în hotelurile confiscate de Statul Român printr-o sentință judecătorească supusă însă căilor de atac!
Compania care deține două dintre cele mai importante hoteluri din Băile Herculane, ambele aflate pe lista imobilelor confiscate de stat ca urmare a sentinței în primă instanță a Curții de Apel Timișoara, a transmis că, atât timp cât e vorba despre o procedură juridică aflată în desfășurare, nu sunt prea multe de comentat.
„Subliniem că procedura este în curs, hotărârea menționată este nedefinitivă, activitatea hotelurilor continuă în mod normal, iar nicio persoană din conducerea sau acționariatul companiei nu are calitate de suspect sau inculpat.”, au comunicat reprezentanții Bacolux Hotels România.
În contextul actual, dat de sentința care a zdruncinat din temelii stațiunea veche de peste 2.000 de ani, e reamintită „contribuția semnificativă pe care Bacolux Hotels a avut-o în dezvoltarea stațiunii Băile Herculane în ultimii 15 ani, prin investiții majore și modernizări care au transformat fundamental zona”.
Din 2010 până în prezent, Bacolux Hotels România a preluat mai multe clădiri nefuncționale și degradate din Băile Herculane, le-a reconstruit și modernizatcomplet, transformându-le în hoteluri moderne, deschise 12 luni pe an.
Cu investiții totale în hotelurile din Herculane în valoare de peste 15 milioane de euro, compania a ajuns să opereze peste 440 de camere clasificate la 3 și 4 stele, în două hoteluri complet modernizate: Diana și Afrodita.
„La acestea se adaugă Investiția majoră în noua sursă de apă termală sulfuroasă, respectiv realizarea singurei investiții majore din stațiune după 2010, prin explorarea și forarea unei noi surse de apă termală sulfuroasă. Acest izvor este în prezent unica sursă de apă termală cu licență valabilă care alimentează bazele de tratament din Băile Herculane. Prin asta am asigurat o investiție strategică pentru continuitatea tratamentelor balneare și pentru menținerea identității balneare a stațiunii.
O mare parte din activitatea noastră în stațiune a constat în modernizarea bazelor de tratament și facilităților spa, pentru a asigura dezvoltarea unor baze de tratament moderne, dotate cu echipamente actualizate și facilități complete balneo & wellness. Astăzi facilitățile noastre includ: piscine interioare și exterioare (4), jacuzzi (8), zone de hidroterapie, saune (9), zone termale, spa, săli de masaj și spații de relaxare, precum și săli de tratament complet echipate”, au mai transmis reprezentanții Bacolux.
Investițiile făcute de compania cu sediul central în Craiova, dar care are investiții inclusiv pe litoral au avut un impact economic și social important în Băile Herculane.
Bacolux Hotels România susține peste 250 de locuri de muncă în mod constant în stațiune, a contribuit cu peste peste 21 de milioane de euro la bugetele locale, centrale și cele aferente salariilor, a sprijinit economia locală colaborând cu furnizori și producători locali,.
„În tot timpul în care Bacolux Hotels a fost prezent în Herculane am depus constant eforturi pentru promovarea stațiunii, înțelegând perfect că dezvoltarea acesteia este vitală atât pentru noi, cât și pentru celelalte entități economice din zonă. Prin aceste demersuri am contribuit direct la creșterea numărului de turiști din stațiune.
De la deschidere, hotelurile Bacolux din Herculane au înregistrat peste jumătate de milion de turiști sosiți și continuăm să ne implicăm în promovarea activă a stațiunii la târguri de turism, conferințe și evenimente naționale și internaționale.”, au mai subliniat proprietarii resorturilor Afrodita și Diana.
De reținut că, în timp ce justiția caută să facă dreptate în Băile Herculane, activitatea hotelurilor Bacolux se desfășoară în mod normal, fără impact asupra oaspeților, angajaților sau partenerilor.
„Ne vom continua activitatea la aceleași standarde de calitate care ne definesc, asigurând turiștilor și angajaților stabilitate și predictibilitate!”, s-au angajat reprezentanții Bacolux Hotel România.
Citeste mai mult