În plină criză generată de Euroins, un asigurător din România oferă poliţe RCA chiar şi cu 50% mai ieftine decât restul pieţei.
Cel puțin așa susține un jurnalist de la gadget.ro, Cosmin Mușat, care furnizează informații în legătură cu această companie.
„Pe maşina mea am poliţă la Euroins şi intenţionez în foarte scurt timp să o schimb (chiar dacă nu vreau eu, voi fi obligat să fac asta în maxim 90 de zile de la declararea falimentului companiei).
Mă uitam acum pe eMAG de curiozitate să văd cât m-ar costa astăzi (30 martie 2023) o nouă poliţă şi nu mare mi-a fost surprinderea când am văzut printre oferte o companie de asigurări ce vine cu un preţ ce în anumite cazuri este şi cu 50% mai mic decât restul pieţei.
Compania se numeşte Hellas Direct, iar pentru o perioadă de 6 luni îmi oferă un preţ de 376.76 lei, în timp ce restul pieţei îmi cere între 674.07 şi 779.10 lei.
Aceeaşi companie îmi oferă pe 12 luni un preţ de 627.94, mult sub restul concurenţei: între 819.59 lei şi 993.83 lei.
Pentru că brusc am devenit curios de Hellas Direct, am aflat că aceasta este pe piaţă din toamna anului trecut şi face parte din grupul Autonom (companie cunoscută în România pentru închirieri maşini şi servicii de leasing operaţional). Hellas Direct este unul dintre cei mai mari asiguratori din Grecia şi Cipru, aceasta fiind o companie de asigurări complet digitală. Site-ul oficial din ţară este www.hdins.ro.
Preţul practicat de Hellas Direct este cu mult sub preţul de referintă, deci ceva nu sună bine aici”, scrie, pe gadget.ro, Cosmin Mușat.
Citeste mai mult