În perioada 19 – 28 decembrie, sute de sancțiuni date de polițiștii locali brașoveni. În perioada 19 – 28 decembrie, Poliția Locală Brașov a intensificat controalele și, prin activități de informare, măsuri preventive, dar și sancționatorii, a acționat pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică.
Astfel, în perioada menționată: 498 sesizări telefonice înregistrate la Dispeceratul Poliției Locale Brașov, soluționate, 41 sesizări scrise soluționate, 614 sancțiuni contravenționale aplicate, în cuantum de 280.329 lei.
Ordine și liniște publică: 58 de sancțiuni în valoare de 43.280 lei.
Circulație rutieră: 532 de sancțiuni în valoare de 206.249 lei cu 806 puncte penalizare, 51 autovehicule ridicate de pe domeniul public, 42 acțiuni de fluidizare a traficului rutier.
În data de 28 decembrie, pe Str. Nicolae Iorga, în jurul orei 21:00, polițiștii locali au depistat autoturisme parcate pe spațiul verde, în centrul orașului, la Parcul Nicolae Titulescu. Autoturismele au fost ridicate de pe domeniul public, iar conducătorii auto au primit sancțiuni.
Control comercial și protecția mediului: 21 sancțiuni în valoare de 18.800 lei, în cazul unui agent economic, a fost dispusă confiscarea sumei de 1.745.828,53 lei, reprezentând venituri realizate ilicit ca urmare a practicării vânzării în perioada suspendării activității comerciale, 162 produse nealimentare și articole de jucărie comercializate ilegal, confiscate.
În noaptea de 23 spre 24 decembrie, pe Str. Vișinului, polițiștii locali din cadrul Dispeceratului Monitorizare Trafic au surprins 2 persoane ce au abandonat mobilier la platforma de colectare a deșeurilor. Patrula din teren le-a depistat în cel mai scurt timp, iar fapta a fost sancționată cu amendă în valoare de 2000 de lei, conform prevederilor HCL nr. 249/2024.
Disciplina în construcții: 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 lei, acțiuni de sprijin ale instituțiilor abilitate ce au intervenit în cazul distrugerilor provocate de fenomenele meteorologice.
Articolul În perioada 19 – 28 decembrie, sute de sancțiuni date de polițiștii locali brașoveni apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult