- Lacrimi ,regrete și flori,pentru dragul nostru fiu al satului și cetățeanul de onoare al Comunei Dorobanțu Județul Tulcea, Ioan Popișteanu (30.01.1942 – 19.04.2012)
Comunitatea din Dorobanțu l-a comemorat, recent, pe bibliologul, bibliofilul, editorul,publicistul, într-un cuvânt omul de cultură Ioan Popișteanu, patronul spiritual al Bibliotecii din localitate, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc nouă ani.
Manifestarea organizată din inițiativa doamnei bibliotecar Lăcrămioara Buzatu, bibliotecar de treizeci de ani la biblioteca ce îi poartă numele personalității comemorate a constituit un preambul al evenimentelor ce se vor desfășura toată săptămâna viitoare cu prilejul Zilei de 23 aprilie –,, Ziua Internațională Cărții și a Drepturilor de Autor” și tot odată ,,Ziua Națională a Bibliotecarului”în parteneriat cu ANBPR-Filiala Tulcea și Biblioteca Orășenească ,,Ioan Buzea ‘’Macin.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Primarului localității, Valentin Munteanu, a Viceprimarului Nicu Paltene, Directorului Școlii Gimnaziale, Silvia Petrovici, Consilierului local Marian Ilie și a preotului paroh Dumitru Vâlcu. Au onorat invitația la acest eveniment doamna Președinte a ANBPR-ului Filiala Tulcea, Ioana Fruntelată de la B.J.,,Panait Cerna Tulcea,bibliotecar Doina Țandară de la Biblioteca Orășenească ,,Ioan Buzea ‘’Macin și cei 16 copiii care fac parte din Clubul CODE Kids ,,Micii Programatori Generația Pro 2021 ai bibliotecii.Slujba de pomenire a fost oficiată cu mult drag de părintele Dumitru Vîlcu.S-a adus la cunoțință spre cunoaștere publicului prezent material informative despre viața și activitatea profesională a personalității Domnului Ioan Popișteanu de către D-na Lăcrămioara Buzatu și D-na Ioana Fruntelată.S-a realizat o expoziție de carte cu autograph authentic de la autor.
Toți cei prezenți au primit în dar o carte și material informativ din partea bibliotecarului în amintirea activității desfășurate azi la noi în sat. Copiii de la Clubul CODE Kids ,,Micii Programatori Generația Pro 2021, au primit diplome și premii și dulciuri în cadrul evenimentului.
La sfârșit s-a ținut un moment de reculegere în memoria ctitorului și donatorului de carte cel ce a fost și va rămâne în sufletele noastre marele om de cultură Ioan Popișteanu . Dumnezeu să-l odihnească în pace!
,,Fără tine zilele sunt triste, / Nopțile sunt lungi, iar lumea e pustie/ Ne dor de chipul tău luminos, de pofta ta de viață, de entuziasmul și exagerările tale.De toate ne e dor. „– Ana Popișteanu.
Articolul In memoriam – Ioan Popișteanu (30.01.1942 – 19.04.2012) apare prima dată în Tulcea noastra.
Sursa: www.tulceanoastra.ro