În martie, cu ajutorul AJOFM Brașov, 500 persoane şi-au găsit loc de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov a anunțat că în perioada 01.03.2025 – 30.03.2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 500 persoane, dintre care 216 femei.
Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 115 sunt tineri sub 25 de ani (115 tineri NEET`s), 220 persoane au peste 45 de ani, 90 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 39 persoane cu vârsta între 30 – 35 de ani, iar 33 persoane au între 25 și 30 de ani (36 tineri NEET`s).
În funcţie de zona de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 301 persoane provin din mediul urban, iar 199 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii de învățământ liceal (142), urmate de persoanele cu învățământ gimnazial care sunt în număr de 141, iar persoanele cu învățământ profesional/arte și meserii este de 96 persoane. Persoanele cu învățământ primar și fără studii sunt în număr de 52, cei cu învățământ universitar (65) și de persoanele cu studii postliceale care sunt în număr de 4.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Brașov cele mai multe au ca și grad de ocupabilitate, rezultat în urma profilării, mediu ocupabil (374 persoane) și ușor ocupabil (73 persoane) iar 53 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Potrivit AJOFM Brașov, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţe.
În perioada ianuarie – martie 2025, prin serviciile acordate în cadrul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 1.417 persoane (601 femei).
Articolul În martie, cu ajutorul AJOFM Brașov, 500 persoane şi-au găsit loc de muncă apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult