Cardurile de energie nu vor fi livrate în luna august. Aplicația pe care persoanele cu venituri mici trebuie să se înscrie pentru a primi suma de 50 de lei pentru compensarea facturilor încă nu este gata.
Estimările sunt că pe 15 august ar urma să fie gata aplicația, însă urmează înscriere, tipărirea, dar și încarcarea acestor carduri care trebuie și livrate, potrivit antena3.ro.
Mecanismul din spate este unul destul de greu, care necesită timp, astfel că abia în toamnă, în cel mai fericit scenariu, în septembrie, ar putea să fie livrate aceste carduri. Banii aceștia ar urma să ajungă la cei cu venituri de până în 1.940 de lei sau 1.784 de lei pe membru de familie.
Însă facturile vor veni din august, iar pentru mulți vor fi duble. Cei care beneficiau până acum de cel mai mic plafon din piață, cel de 68 de bani pe kilowatt, vor plăti un preț dublu, de 1,5 lei/kwh. Astfel, factura va creștere de la 68 de lei la 150 de lei.
Autoritățile dau asigurări însă că oamenii vor primi banii
Și cei cu un consum mai mare vor avea parte de facturi majorate cu cel puțin 15%. Autoritățile dau asigurări însă că oamenii vor primi banii și pe lunile anterioare.
Nu este singura întârziere de ajutoare. Românii cu venituri mici trebuiau să primească în luna iunie cei 125 de lei pentru a-și cumpăra alimente însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar banii ar urma să intre în cel mai bun caz în august.
În plus, primesc mult mai puţini bani faţă de anul trecut, când cardurile erau alimentate cu 250 de lei la două luni.
Ce produse pot fi achiziționate cu ajutorul voucherelor
Este vorba despre pensionarii cu pensii sub 2.200 lei şi familiile cu copii cu venituri sub 675 lei de membru şi persoanele cu handicap sau cele fără adăpost. Produsele care pot fi achiziționate cu ajutorul voucherelor includ alimente de bază și produse procesate, precum pâine, carne, ulei, făină, zahăr, conserve, legume, apă, brânzeturi, cafea și alte produse alimentare esențiale.
Citeşte şi: MAI anunță o evaluare tehnică după avariile produse de furtună la Academia de Poliție. Europol acuză lucrări defectuoase
Citeste mai mult