În județul Brașov, un șofer conducea băut, iar un alt șofer avea autorizația provizorie de circulație a autoturismului expirată. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis, după ce au identificat două persoane care ar fi încălcat prevederile legislației rutiere.
La data de 29 octombrie, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe D.N. 10, în județul Brașov.
După ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 45 de ani, cu ocazia verificării aspectelor de legalitate ale documentelor, polițiștii au constatat că autorizația provizorie de circulație a autoturismului este expirată.
Față de cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
La data de 30 octombrie, în jurul orei 01:50, pe DC 29, în proximitatea localității Roadeș, din județul Brașov, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au oprit, pentru control, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 30 de ani.
În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe conducătorul auto din punct de vedere al consumului de alcool. Din cauza faptului că rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.45 mg/litru alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările fiind continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul unității de parchet competente.
Articolul În județul Brașov, un șofer conducea băut, iar un alt șofer avea autorizația provizorie de circulație a autoturismului expirată apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult