În comuna Ilia se lucrează pe mai multe „fronturi”. Administrația publică locale depune eforturi pentru dezvoltarea infrastructurii de apă în întreaga comună. În satul Săcămaș a fost extinsă rețeaua de alimentare cu apă, astfel că încă 31 de proprietăți au fost racordate și pot beneficia de această utilitate. În paralel, autoritățile au în derulare și alte investiții, realizate fie prin fondurile obținute, fie cu bani de la bugetul local.
În satul Săcămaș, din comuna Ilia, au fost executate lucrări de prelungire a rețelei de alimentare cu apă existentă în localitate. Lucrările au constat în introducerea unei conducte, în lungime de 1.000 de metri, investiția fiind realizată de Primăria comune Ilia, din fonduri proprii. Au fost executate, inclusiv, racordarea și branșamentele la proprietari – la 31 de gospodării – din conducta principală, „trase” până la limita propretăților. La final, au fost realizate și lucrările de refacere a carosabilului, în urma intervențiilor la rețeaua de apă. Totul, cu bani de la bugetul local.
„La Săcămaș, am reușit să realizăm această lucrare. Acolo, exista alimentarea cu apă, doar s-a prelungit rețeaua. A fost introdusă o conductă cu o lungime de o mie de metri, fiind racordate încă 31 de proprietăți. În satul Săcămaș, a mai rămas doar o porțiune de aproximativ 800 de metri unde mai sunt vreo șapte proprietăți și pentru care, sperăm că, anul viitor să continuăm lucrarea de prelungire a conductei și atunci să fie tot satul Săcămaș racordat la apă, inclusiv cele șapte proprietăți care au mai rămas”, a declarat Marius Gabriel Omotă, primarul comunei Ilia.
La Valea Lungă și Cuieș, prin „Anghel Saligny”, alte trei sate „prinse” în proiectul prin POIM
Autoritățile locale din Ilia au reușit să obțină o finanțare de 12 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru proiectul care vizează canalizarea și stație de epurare în satul aparținător Bretea Mureșană. De menționat că, în această localitate, Primăria Ilia are în derulare un proiect referitor la alimentarea cu apă, implementat prin Programul Național de Dezvoltare Locală -PNDL1. Primarul Marius Gabriel Omotă a explicat că localitatea Bretea Mureșană, precum și alte două sate aparținătoare comunei Ilia, respectiv Sârbi și Bacea, au fost „prinse” în proiectul derulat de Apa Prod Deva, prin POIM. Prin urmare, Apa Prod Deva va realiza aceste investiții în infrastructura de alimentare cu apă în aceste trei localități, în cadrul acestui mega – proiect regional pentru care contractul de finanțare a fost semnat recent.
„Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ne-a fost aprobat proiectul de canalizare și stație de epurare în satul Bretea Mureșană. Mai sunt doar câteva acte de pus la punct și să semnăm contractul de finanțare, la Ministerul Dezvoltării. În Bretea Mureșană, avem în derulare, prin PNDL 1, lucrarea de alimentare cu apă a acestui sat, dar, având în vedere faptul că, Apa Prod SA a semnat contractul mare de finanțare, pe POIM, în comuna Ilia, ei vor introduce apa în satele Bretea Mureșană, Sârbi și Bacea. Ca atare, lucrarea de alimentare cu apă a satului Bretea Mureșană va fi preluată și executată de către Apa Prod Deva”, a explicat Marius Omotă, primarul comunei Ilia.
Edilul-șef a adăugat că, tot prin Programul Național de Investiții „Anghel Saliny”, Primăria Ilia a depus un alt proiect care vizează alimentarea cu apă a satelor Sârbi, Bacea și Valea Lungă, proiect aprobat la finanțare. Cum, la Sârbi și Bacea investiția va fi realizată prin POIM, de către Apa Prod Deva, mai rămân Valea Lungă și Cuieș, unde administrația publică locală va finaliza lucrarea, tot cu bani obținuți prin „Anghel Saligny”.
Garduri noi pentru cimitirele din satele Sârbi și Valea Lungă
În paralel, administrația publică locală din comuna Ilia mai are în derulare și alte proiecte și lucrări edilitare. În această perioadă, se lucrează, printre altele, la înlocuirea gardului cimitirului din satul Valea Lungă, vechea împrejmuire prezentând degradări, din cauza vechimii. Și tot gard nou a fost montat și la cimitirul din satul Sârbi, ambele lucrări fiind realizate cu bani de la bugetul local.
Pe de altă parte, recent, s-au mai desfășurat și lucrări de reînsămânțare a gazonului terenului sportiv de la Brâznic, înființat anul trecut. “Acolo, suntem spre finalizare și cu lucrarea de împrejmuire a terenului de sport. Au fost montați stâlpi, s-a dat comandă și de plasă, care se va monta de jur împrejur, astfel încât copiii din satul Brâznic să se poată bucura de acest teren și de competiții sportive de fotbal”, a mai spus Marius Gabriel Omotă, primarul comunei Ilia.
Acest articol În comuna Ilia se lucrează pe mai multe „fronturi”. Rețeaua de apă – extinsă în satul Săcămaș, dar și alte investiții a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult