Timișorenii vor plăti mai mult pentru case, apartamente și mașini, din 2026. Primăria Timișoara a publicat proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale, care transpune o nouă lege națională de „redresare și eficientizare a resurselor publice”. Modificările aduc creșteri semnificative, dar și eliminarea mai multor scutiri și reduceri fiscale.
Cea mai mare schimbare îi vizează pe proprietarii (persoane fizice) de locuințe. Valoarea impozabilă pe metru pătrat crește cu aproximativ 79%, iar reducerile acordate până acum în funcție de vechimea clădirii (10%, 30% sau 50%) dispar complet.
Sunt eliminate și scutirile pentru: persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, instituții din subordinea Ministerului Educației, Ministerului Cercetării, Ministerului Familiei și federațiile sportive.
Exemplele de calcul arată majorări consistente: un apartament cu o cameră, de 23 mp, în zona A, va avea un impozit mai mare cu aproximativ 150 de lei; un apartament cu două camere, de 50 mp, în zona B, va crește de la 119 lei la 447 lei; pentru un apartament cu trei camere, de circa 65 mp, în zona C, impozitul va fi mai mare cu aproximativ 410 lei.
Reguli noi și pentru impozitul auto
Noua legislație introduce norma de poluare în calculul impozitului auto, pe lângă capacitatea cilindrică.
Astfel, pentru o mașină de 1.598 cmc, impozitul poate ajunge la 230 lei (Euro 0–3) sau aproape 200 lei (Euro 6), față de 143 lei în prezent; pentru un autoturism de 3.100 cmc, impozitul scade față de nivelul actual, dar rămâne ridicat: 7.600 lei (Euro 0–3) și 6.900 lei (Euro 6); mașinile hibride cu emisii peste 50 g CO₂/km vor avea un impozit de aproximativ 200 lei, iar autoturismele electrice, până acum scutite, vor plăti o taxă anuală de 40 de lei.
În evidențele Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara sunt peste 156.000 de mijloace de transport, dintre care aproximativ 127.000 aparțin persoanelor fizice.
Primăria păstrează bonificația de 10% pentru contribuabilii, persoane fizice și juridice, care își achită integral impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport până la 31 martie 2026.
Pentru clădirile rezidențiale deținute de persoane juridice, regimul actual de impozitare se menține până în 2027, conform unei ordonanțe recente. În schimb, pentru clădirile nerezidențiale, municipalitatea propune reducerea cotei adiționale de la 31% la 16%.
Proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale pentru 2026 urmează să fie supus votului în Consiliul Local Timișoara.
Citeste mai mult