Oare cât timp le mai trebuie liberalilor să-și dea seama că de când poartă pe mână banderola de căpitan de echipă, Ilie Pălie Bihoreanu se antrenează mai mult cu useriștii lu’ Fritz decât cu ai lui? Și nu doar că se antrenează cot la cot cu Miruță, Voiculescu și Barna, ci se și bagă la o miuță, mereu în compania amazoanelor partidului în frunte cu Țoiu și Buzoianu, pe care le susține și le îmbărbătează cu toată inima lui de demn urmaș a lu’ Gelu, Glad și Menumorut.
Tot pe filiera ONG-iștilor a promovat-o în echipa mare, pe post de titulară (vicepremier) pe Oana Gheorghiu, transferată de la Asociația „Dăruiește Viață.” Sigur, ar fi putut propune un liberal pur sânge, dar nu a făcut-o, considerând că Oana Gheorghiu e la fel de bună, dacă nu chiar mai bună decât Rareș Bogdan (ăla care promitea în campania electorală din 2020 că va deființa pensiile speciale în cel mult 100 de zile de la preluarea puterii) sau chiar Raluca Turcan care, pentru prima dată în activitatea-i politică, anul acesta n-a prins nicio nominalizare la „Premiul Sulitzer” acordat celui mai nătâng politician român.
Revenind la amazoanele din USR, n-am văzut pe niciun liberal să crâcnească la decizia numirii Oanei Gheorghiu într-o astfel de funcție. Nici pe ăla din Moldova, nici pe ăla din Ilfov ori din Sibiu. Toți au tăcut mâlc, au băgat capul între umeri, sperând că într-o bună zi Ilie Pălie se va potoli. Dar Ilie nu s-a potolit. Dimpotrivă. Înainte de Crăciun, Elie Beau Le Jean a dat curs unei invitații la o discuție cu marele Fritz, la capătul căreia a numit la șefia Agenției Naționale pentru Achiziții Publice o altă amazoană. Turcan, plecată să-i prezinte omagiile baronului von Brukenthal de la a cărui moarte tocmai s-au împlinit trei veacuri și un pic, a ratat și de data asta nominalizarea. În lipsa ei și a altor camarazi vrednici de gloria eternă, Ilie Pălie a acceptat propunere lui Fritz: Raluca Rogoz, pupila lu’ doamna Clotilde Armand, pe când madame era primăriță de București, despre care se spune că Curtea de Conturi ar fi menționat-o într-un raport trimis la DNA.
Cu Raluca noastră în frunte, vom avea succese multe, iar USR, acest nesecat rezervor de cadre tinere, va avea numai puțin de 13 secretari de stat, ceea ce este mai mult decât satisfăcător pentru un partid care nici măcar nu a prins podiumul laureaților la ultimele alegeri. Și asta, prin grija Prea Sfântului și Prea Nevinovatului Ilie Pălie căruia și de data asta, pun pariu pe ce vreți voi, niciun camarad nu-i va contesta deciziile luate. Mai degrabă nemulțumiți vor fi useriștii, mulți dintre ei bătându-i deja obrazul neamțului, pe considerentul că de când a ajuns la borcanul cu miere și cutia cu rahat, ia hotărâri doar de unul singur.
Citeste mai mult