PSD și PNL sunt responsabile pentru situația dezastruoasă în care a ajuns România și, drept urmare, au responsabilitatea să îndrepte lucrurile. Este opinia președintelui interimar Ilie Bolojan.
Cele două formațiuni și-au asumat guvernarea în 2021 și s-au angajat, cel puțin așa susțineau Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, să redreseze situația fiscal-bugetară a țării, după pandemie. Mai mult, și-au asumat sarcina, la momentul respectiv, să implementeze PNRR și reformele convenite cu Comisia Europeană.
După trei ani de guvernare PSD-PNL, situația a devenit dezastruoasă. Cele două partide au eșuat atât în ceea ce privește reudcerea deficitului, cât și în implementarea PNRR. Iar bomboana de pe colivă a fost demisia lui Marcel Ciolacu, din funcția de premier, la câteva zile după alegerile prezidențiale din 4 mai. Decizia sa, coroborată cu rezultatul din primul tur, a dus la o cădere a cursului valutar și a ROBOR.
În acest context, Ilie Bolojan a precizat că PSD și PNL „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernarea pe care au girat-o.
„Această situaţie în care este România este dată sigur şi de modul în care partidele care au guvernat până acum au gestionat ţara noastră. Şi PSD şi PNL cred că au o responsabilitate principală pentru această situaţie şi e normal din punctul meu de vedere să încerce să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit, având în vedere şi capacitatea parlamentară pe care o au şi dificultatea de a face o majoritate”, a spus Ilie Bolojan, la Antena 1.
Criza bugetară, principala problemă a României
Ilie Bolojan a explicat care este situația României la acest moment și a explicat cu ce probleme se confruntă țara noastră. În opinia sa, multe decizii au fost luate greșit, iar acum este nevoie de soluții pentru a finanța deficitul uriaș.
„Dacă suntem corecţi cu noi şi cu românii, trebuie să recunoaştem că principalul element de dificultate al ţării noastre în momentul de faţă este criza bugetară în care ne găsim. Această criză bugetară vine din anii trecuţi, vine din decizii care au fost luate, multe – de exemplu creşteri de pensii sau de salarii, de investiţii care au fost adoptate de guvernele anterioare – avem o dificultate legată de finanţarea acestui deficit, pentru că noi trebuie să luăm credite şi avem o dificultate majoră legată de menţinerea ratingului României în aşa fel încât să putem lua credite în continuare, să fim o ţară de încredere în care se poate investi”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a discutat şi despre perspectiva de a forma un nou guvern susținut de o majoritate parlamentară, după alegerile din 18 mai. Astfel, pentru ca un guvern să reușească să implementeze reformele propus, este nevoie de o majoritate stabilă în parlament. Iar această majoritate se poate constitui doar din trei sau patru partide.
„Imediat după aceste alegeri este nevoie, pentru că avem o presiune de timp, să se formeze o majoritate parlamentară care să susţină un premier. Problema nu este să vrei tu să ocupi o funcţie, indiferent cine este persoana respectivă, ci să existe o majoritate care să susţină un anumit format şi din păcate această majoritate nu este foarte uşor de format, pentru că Parlamentul României este pulverizat din punct de vedere politic. Niciun partid nu are o pondere mai mare de 23% şi suntem în situaţia în care pentru a forma practic o majoritate stabilă – pentru că doar un astfel de guvern poate trece România prin această perioadă dificilă care va urma – trebuie format din trei-patru partide în aşa fel încât să ai o majoritate stabilă. Asta e o condiţie importantă”, a afirmat Ilie Bolojan.
Bolojan cere responsabilitate de la politicieni
Preşedintele interimar a pus accent pe asumarea responsabilităţii inclusiv de către partidul pe care l-a condus – PNL. El consideră că formațiunile care au fost implicate în guvernarea care au adus România în actuala situație trebuie să-și asume responsabilitatea pentru a genera o formulă politică menită să dea un Guvern stabil
„Eu sunt foarte de acord ca atât eu, cât şi partidul pe care eu l-am reprezentat până în această perioadă de interimat – are responsabilitatea, pentru că a contribuit şi el la această situaţie neplăcută în care este România, să nu dezerteze de pe acest front al răspunderii şi să participe la aceste negocieri – şi sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un Guvern stabil.
Nu doar premierul este important, este importantă o echipă puternică, în aşa fel încât fiecare partid să îşi trimită cei mai buni oameni pe care îi are, care să facă fiecare în domeniul lui maximul posibil în condiţiile date”, a spus Ilie Bolojan.
Sursa: b1tv.ro
Articolul Ilie Bolojan, apel la PNL și PSD: „Să ne asumăm responsabilitatea pentru o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil” apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult