„Il Trovatore”, pe scena Operei Brașov. Premiera mondială a avut loc pe 19 ianuarie 1853, la Teatrul Apollo din Roma. Sâmbătă, 14 iunie 2025, de la ora 18.30, în sala Operei Brașov, se va desfășura spectacolul cu opera „Il Trovatore” (Trubadurul) de Giuseppe Verdi, ce dezvoltă o temă romantică, prin excelență.
„Il Trovatore” (Trubadurul), de Giuseppe Verdi
„Trubadurul este unic, chiar și printre operele lui Verdi și cele ale compozitorilor italieni. Lucrarea posedă o putere tragică, o melancolie sfâșietoare, o forță impetuoasă și degajă o emoție când intensă, când suavă, fără a-și pierde demnitatea.” – George Bernard Shaw.
Un duel între frați, o iubire imposibilă și o trădare, toate pe fundalul unui blestem și a vrăjitoriei… intriga din „Trubadurul” se remarcă, și astăzi, prin obscuritate și nebunie curată.
Este una dintre cele mai interpretate lucrări din istoria muzicii și o capodoperă incontestabilă.
Acțiunea din „Trubadurul”, care se petrece în nordul Spaniei, în secolul al XV-lea, este extrem de complexă: Contele de Luna este îndrăgostit pasional de delicata Leonora, domnișoară de onoare a Prințesei de Aragon. Dar ea îl preferă pe misteriosul trubadur Manrico, care o iubește și el. Contele, gelos și gata să-și ucidă rivalul, nu știe că Manrico este, de fapt, propriul său frate, răpit odată de o țigancă pe nume Azucena. Azucena îl răpise pe Manrico drept răzbunare împotriva Contelui de Luna, care îi ucisese mama. Azucena l-a crescut apoi pe Manrico ca pe fiul ei, fără a-i dezvălui vreodată adevărata identitate și pentru a-l folosi ca armă de răzbunare.
„Trubadurul” este o poveste de dragoste și moarte care se desfășoară pe fundalul unor castele gotice întunecate și al unui blestem țigănesc care îi bântuie pe eroi de generații întregi, ducând la fratricidul suprem. Verdi folosește simbolurile focului și nopții pentru a reprezenta destinele tragice. Focul, menționat de peste o sută de ori, mistuie inimile cu dragoste, gelozie și sete de răzbunare. În timpul nopții, serenadele, greșelile și trădările îi împing pe cei patru protagoniști principali în pragul nebuniei…
Opera are la bază piesa de teatru „El trovador”, publicată în 1836, scrisă de Antonio García Gutiérrez, iar premiera mondială a avut loc pe 19 ianuarie 1853, la Teatrul Apollo din Roma.
În distribuția spectacolului, artiștii: Manrico – Adrian Dumitru, Leonora – Cristina Radu, Contele de Luna – Adrian Mărcan, Azucena – Carmen Topciu, Ferrando – Dan Popescu, Ines – Maria Catrina, Ruiz – Claudiu Bugnar. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov.
Conducerea muzicală a spectacolului de sâmbătă seara îi aparține maestrului Traian Ichim. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Miscarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Alexandra Scriminț. Instructor de lupte: Bogdan Bălăşcău. Regie scenă: Marilena Aldea.
Spectacolul durează trei ore și 10 de minute și are trei pauze. Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile.
După începerea spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
„Recitalul de la ora cinci”, la Muzeul „Casa Mureșenilor”
Miercuri, 11 iunie 2025, de la ora 17.00, Opera Brașov prezintă la Muzeul „Casa Mureșenilor”, „Recitalul de la ora cinci”, susținut de soliștii: Mădălina Bourceanu – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Asineta Răducan – mezzosoprană, Florentina Soare – mezzosoprană, Alexandru Aghenie – bariton, Marian Rește – bas-bariton. Ei vor fi acompaniați la pian de Sena Ducariu, iar prezentarea recitalului va fi făcută de Simona Manole.
Artiștii au pregătit un program variat și atractiv, din care nu vor lipsi romanțele („Revedere” – A. Eliade, „Romanța înstrăinării”, „Romanța inimii mele” – P. Oprea), arii din operele „Adriana Lecouveur” de Fr. Cilea, „Carmen” de G. Bizet, din operete: „Paganini” de Fr. Lehár, „Valurile Dunării” de G. Grigoriu, dar și cântece spaniole: „El vito” – F. Obradors, „Cantares” – J. Turina sau italiene: „Non ti scordar di me” – E. de Curtis, „Musica Proibita” – S. Gastaldon.
Recitalul durează o oră și nu are pauză.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea „Recitalului de la ora cinci”.
Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.
Articolul „Il Trovatore”, pe scena Operei Brașov. Premiera mondială a avut loc pe 19 ianuarie 1853, la Teatrul Apollo din Roma apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult