Când l-am văzut prima dată pe Trump cum ștergea pe jos cu Zelenski în direct la televizor, radio și platforme de socializare mi-am zis în sinea mea: „Na, Volodimire, ți-ai găsit nașul. Ai umblat, până ai aflat.” Sincer să fiu, la cum gesticula și țipa Trump la el, la un moment dat am crezut că-l și bate. Mă gândeam că o să ajungă între patru scânduri acasă.
Și mi-am mai zis, om mai al dracului ca ăsta nu există pe fața pământului. Cum îl punea el pe Volodimir la punct după fiecare cuvânt care-l scotea din gură. „Tu să taci, să nu îndrăznești să mai scoți o vorbă în fața mea. Vrei să fii un dur, dar cu mine nu-ți merge. Nici cu Putin. În loc să fii recunoscător că-ți dau arme, tu ridici tonul la mine, la singur om de pe planetă care poate opri războiul într-o săptămâni”. Și câte și mai câte nu i-o spus. Albie de porci l-a făcut pe Zelenski, nu alta. În sinea mea mi-am zis că zilele lui Volodimir erau numărate, fie prin înlăturarea de la putere, fie prin oprirea ajutorului militar acordat de SUA.
A trecut aproape un an de la întâmplarea respectivă. Aveți impresia că s-a schimbat ceva? Că s-a făcut pace sau că Trump s-a ținut de promisiunile de atunci? Dimpotrivă, Casa Albă a continuat să aprovizioneze Kievul cu armament, lăsând pacea să se negocieze pe linia frontului, nicidecum la masa tratativelor. Mai mult, Trump și-a schimbat între timp discursul, lăudându-l pe Zelenski care, la o întâlnire cu el, renunțase la pulover, afișându-se cu un sacou. „I like you, men, i-ar fi zis unchiul Sam. Acum pari și tu mai de Doamne Ajută.” Un palavragiu, care astăzi spune ceva, mâine o schimbă ca la Ploiești.
Cam la fel stau lucrurile și în cazul nostru, al românilor. Bine, pe noi nu ne-o băgat deloc în seamă. Ne-a tratat ca și cum n-am exista pe hartă. Nici nu ne-a chemat în vizită pe la el, și nici măcar nu ne-a sunat în momentele grele. Cu Orban al ungurilor s-a întâlnit de vreo două, trei ori. Cu Nicușor, nici măcar în vis. Să-l fi sunat, așa, de pamplezir, să-l fi întrebat: „Bă, țâcă, ce faci? Care mai e viața ta, cu ce te mai lauzi? E adevărat că te însori? Că așa am auzit.” Da, dar nici Nicușor al nostru nu l-o băgat în seamă. L-o lăsat să-și roadă unghiile de ciudă. Foarte bine i-o făcut, că cineva trebuia să-i dea peste nas lu’ Trump ăsta, ce mama dracului!
Și cred că Trump s-a prins că Nicușor e supărat pe el și că n-a procedat bine nebăgându-l în seamă. Și a încercat , voalat, să-i ceară scuze atunci când a fost întrebat ce părere are despre urmașii lui Dracula, Ceaușeșcu și Iliescu: „Mie îmi plac mult românii, cred că sunt un popor grozav. Relația cu România este foarte bună.”
Vorbe frumoase, de îmbărbătare la plecarea din România a 1.000 de militari americani.
Citeste mai mult
