Un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din Vulcan, județul Hunedoara, a fost accidentat mortal după ce a fost surprins de un autoturism în timp ce traversa autostrada A10 Sebeș – Turda.
Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 04:00, pe autostrada A10, în dreptul localității Dumbrava, pe sensul Turda – Alba Iulia, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Alba.
„Un bărbat de 46 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat mortal un bărbat, de 66 de ani, din Vulcan, judeţul Hunedoara, care era angajat în traversarea autostrăzii”, a transmis IPJ Alba.
În acest caz, cercetările sunt continuate, de către polițiștii Biroului Autostrăzi, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Acest articol Hunedorean accidentat mortal pe autostrada A10 Sebeș – Turda. Lovit de o mașină, în timp ce traversa șoseaua de mare viteză a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult