La Giarmata ar putea fi construit un hub tehnologic pentru inovare și Testare – Smart City, după ce consilierii județeni au aprobat trecerea unor terenuri din domeniul public al comunei în domeniul public al județului Timiș.
Proiectul ar urma să se desfășoare pe aproape 20 de hectare de teren și are ca scop crearea unui centru de excelență în domeniul tehnologiilor inteligente. Hub-ul ar putea sprijini dezvoltarea economică locală, digitalizarea administrațiilor și atragerea de investiții și parteneriate.
„Foarte repede nu va fi finalizată investiția aceasta. Zeci de milioane de euro probabil că sunt necesare pentru a ne apropia de finalul proiectului. E un demers prin care preluăm traseul, dăm drumul la studii și poate facem primele investiții din banii județului. După aceea, cine dorește să facă parte din acest proiect e binevenit. Poate avea o anvergură națională, prin urmare suntem deschiși la colaborări. Aproape cu oricine.”, a declarat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Citeste mai mult