Hoț surprins în flagrant de polițiștii locali din Satu Mare. Fura echipamente metalice de pe un șantier. Polițiștii locali aflați în patrulare pe Bulevardul Independenței din Satu Mare, în dimineața zilei de 15 decembrie, în jurul orei 04:00, au observat un bărbat care transporta grăbit două legături de obiecte metalice. Comportamentul suspect a atras imediat atenția agenților, care au încercat să-l oprească pentru verificări.
La vederea patrulei, bărbatul a abandonat obiectele și a fugit, însă a fost urmărit și prins rapid de polițiști. Acesta a fost condus înapoi la locul în care lăsase obiectele – mai exact, etriere din metal utilizate în construcții.
Individul, identificat ulterior ca fiind un bărbat, în vârstă de 40 de ani, care a recunoscut că a sustras materialele de pe un șantier de pe Bulevardul Lucian Blaga, unde au loc lucrări de reabilitare termică a blocurilor.
Bărbatul a fost predat, în baza unui proces-verbal, polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, pentru continuarea cercetărilor.