Proiectul hidroenergetic Livezeni–Bumbești, în valoare de peste 1,1 miliarde de lei, a primit Acordul de Mediu, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Obiectivul strategic, așteptat de decenii, ar putea fi pus în funcțiune anul viitor, cel puțin la nivelul treptei Dumitra, unde lucrările sunt finalizate în proporție de 98%.
„După ani lungi de întârzieri cauzate de procese repetate intentate de organizații de mediu, Livezeni–Bumbești primește azi, în sfârșit, Acordul de Mediu. Este un proiect vital, care va genera anual 283 GWh de energie curată și accesibilă pentru români”, a declarat Burduja.
Ministrul a criticat dur opoziția unor ONG-uri care, potrivit acestuia, au blocat ani la rând investiția invocând „pretexte absurde”, printre care și protejarea unui rac despre care „nu există dovezi clare că ar fi fost identificat vreodată în zonă”.
Burduja a subliniat că independența energetică a României nu este negociabilă: „Fiecare hidrocentrală atacată în instanță ne-a costat timp, bani și oportunități pierdute. E momentul să punem în funcțiune fiecare megawatt produs în țară.”
El a mulțumit echipelor din Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Hidroelectrica și colegului de guvern Mircea Fechet pentru colaborare și pentru respectarea strictă a reglementărilor de mediu.
Ministrul se așteaptă la o nouă contestație în instanță a acordului de mediu, dar a afirmat că va merge până la capăt cu implementarea proiectului: „Nu dau înapoi niciun pas de la misiunea unei Românii independente energetic”.
Citește și: (VIDEO) Cercetat pentru trafic internațional și intern de droguri
Citeste mai mult