Echipa feminină de handbal SCMU Craiova s-a calificat în turul al doilea al Cupei României, după ce s-a impus în deplasare, scor 38-30, în fața divizionarei secunde CSM Roman.
Formația pregătită de Ovidiu Mihăilă a controlat partida încă din primele minute și a făcut diferența clar în prima repriză. La cabine s-a intrat cu un avantaj de 11 goluri în favoarea oltencelor, scor 22-11. În partea secundă, Craiova a „redus motoarele“. De la 33-23 s-a ajuns la doar cinci goluri diferență cu aproximativ 10 minute înainte de final. Totuși, meciul nu a mai adus surprize, iar SCMU și-a asigurat calificarea în turul următor după 38-30.
SCMU Craiova: Zoqbi De Paula, Rajcic, Pavăl – Blazevic 7 (3 din 7 m), Nosek 7, Iskit Caliskan 7, Nikolic 4, Mozes 4, Micijevic 2, Hernandez 2, Bodjar 2, Mihart 1, Gogîrlă 1, Pavicevic 1, Popescu, Bojicic. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
Citește și: Djokovic s-a calificat în sferturile AO fără să joace! Ce s-a întâmplat cu Mensik
Citeste mai mult