Guvernul își va asuma luni răspunderea pe măsurile fiscale într-o ședință comună a Parlamentului
Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit vineri seară, de la ora 21.40, și au decis ca ședința comună a celor două camere ale Parlamentului în care Guvernul să-și asume răspunderea pe programul cu măsurile fiscale să aibă loc luni, de la ora 15.00, au transmis reprezenții Parlamentului pentru HotNews.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis într-o ședință online care a ținut aproximativ 10 minute calendarul pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri anunţat de premierul Ilie Bolojan. Sâmbătă și duminică, parlamentarii pot depunde amendamente la proiect, iar guvernul se va reuni într-o ședință luni pentru a decide dacă preia din amendamente și pentru a aproba forma finală.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern în care s-a dezbătut primul pachet de măsuri de reducere a deficitului, că şi-a propus să depună proiectul la Parlament, iar cel mai târziu marţi, data şedinţei ECOFIN, să se intre pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii, după preluarea amendamentelor.
Pachetul de măsuri fiscale, care conține printre altele creșterea TVA de la 19 la 21%, va fi aprobat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament într-o ședință care va avea loc luni.
Procedura de adoptare a măsurilor
Asumarea răspunderii Guvernului este o procedură prevăzută de Constituție prin intermediul căreia Guvernul poate adopta un proiect de lege mai rapid, fără a fi dezbătut sau votat în Parlament. În termen de 3 zile de la asumarea răspunderii, opoziția poate depune moțiune de cenzură.
Dacă moțiunea de cenzură este adoptată, Guvernul este demis și proiectul sau programul este considerat respins.
Dacă moțiunea e respinsă, proiectul de lege se consideră a fi adoptat. Cu toate acestea, legea poate fi contestată la CCR, înainte de promulgare. De asemenea, președintele mai are dreptul de a cere reexaminarea legii.
„În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere”, prevede Constituția.
După ce sunt consumați toți acești pași, legea este promulgată și intră în vigoare.
Articolul Guvernul își va asuma luni răspunderea pe măsurile fiscale într-o ședință comună a Parlamentului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult