Grupul de presă G4Media a fost cumpărat de Radu Budeanu
Compania care a cumpărat G4Media este deținută de Radu Budeanu și are în portofoliu publicații precum Mediafax, Gândul, CanCan și ProSport.
Acțiunile au fost cumpărate de la ziariștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, fondatorii G4Media în 2018, care vor rămâne, conform comunicatului oficial, „implicați activ în noua structură”.
Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, fondatorii, proprietarii și conducătorii editoriali ai G4Media, și-au vândut participațiile într-o cotă care nu e precizată în comunicat, dar vor rămâne în proiect și vor asigura „continuitatea liniei editoriale”, conform comunicatului.
Radu Budeanu a încheiat în 2020 un acord de recunoaștere a vinovației cu DNA fiind acuzat că a intermediat o mită primită de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
Publicația G4Media și celelalte publicații din trust (Economedia, G4Food, Techrider și Pets&Cats) au fost cumpărate de „Titluri Quality”, companie deținută de omul de afaceri Radu Budeanu. Anunțul a fost făcut pe site-urile G4Media și Gândul, unde se notează că este o „tranzacție ce marchează formarea celui mai mare conglomerat de presă digitală din România”.
În cadrul tranzacției, jurnaliștilor le-a fost garantată independența editorială, mai precizează comunicatul de marți.
„Pentru a garanta acest principiu, noul proprietar a semnat un Acord privind independența editorială, aplicabil publicațiilor G4Media, Economedia, G4Food, Techrider și Pets&Cats”, scrie G4Media.
Compania Titluri Quality, deținută de fostul jurnalist și afacerist Radu Budeanu, a cumpărat în luna ianuarie Mediafax și produsele sale media: site-ul, agenția foto și fluxul de știri. Tranzacția a fost agreată pe data de 8 ianuarie 2025.
„Mogulul Radu Budeanu, apropiat de PSD, cumpără agenția de știri Mediafax de la Dan Șucu și mogulul Adrian Sârbu, care a instigat la vot în alb în turul 2 al prezidențialelor”, a scris G4Media în ianuarie 2025 despre achiziția Mediafax de către grupul Titluri Quality.
În urmă cu 5 ani, G4Media îi acuzau pe Budeanu, Sebastian Ghiță și Dan Andronic de filaj.
În februarie 2020, publicația G4Media publica un articol cu titlul „Atac grav la justiție și la presă. Magistrați și jurnaliști filați, interceptați și intimidați de serviciul secret paralel al unor inculpați de rang înalt din România”. Cei vizați erau Dan Andronic, Radu Budeanu și Sebastian Ghiță.
Cine e Radu Budeanu
Radu Budeanu are 46 de ani și a fost jurnalist. Budeanu a intrat în presă în anul 1999 drept colaborator al ziarului de investigații „Ziua”. În anul 2004, el a fondat revista „Ciao!”, iar în 2006 a preluat cotidianul „Averea”. Un an mai târziu, a lansat tabloidul „CanCan”.
Budeanu, patron al publicațiilor Cancan și Gândul, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în 2020 cu procurorii DNA, în dosarul Hidrolectrica.
În acest dosar, era urmărit penal din 2015, fiind acuzat că a intermediat o mită de 5 milioane dolari primită de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea.
„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani”, preciza atunci DNA.
Articolul Grupul de presă G4Media a fost cumpărat de Radu Budeanu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult