Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că protestul pe tema migranților nu ar trebui să aibă loc. Acesta a precizat că îndeamnă Primăria Capitalei să revizuiască decizia de aprobare a meetingului.
„Chiar mă miră decizia luată de Primăria Capitalei. Cred că ar trebui să-și revizuiască acest lucru, această decizie. Vorbim totuși de niște lucruri și manifestări care nu cred că și-au locul într-o România anului 2025. Îi îndemn pe reprezentanții și pe cei de la Primăria Generală a Capitalei, pe cei care au decis să schimbe decizia”, a spus Grindeanu.
Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest inițiat de Asociația Noua Dreaptă şi Partidul SOS România, programat pe 2 septembrie 2025, între orele 11:00 și 13:00, pe trotuarul din faţa sediului PMB, lângă Parcul Cișmigiu. La manifestație sunt așteptate circa 20 de persoane, care își exprimă nemulțumirea faţă de proiectul „Strategia de incluziune a migranţilor în Municipiul Bucureşti”. Documentul a fost retras din dezbatere publică pentru a fi revizuit pe baza observațiilor primite de la ONG-uri.
Municipalitatea a subliniat că autorizarea protestului respectă dreptul constituțional la liberă exprimare şi întrunire, fără a valida mesajele organizatorilor. Totodată, a avertizat că orice instigare la ură, discriminare sau violenţă este sancționată de lege, responsabilitatea revenind exclusiv participanților şi organizatorilor.
SURSĂ FOTO: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Citeste mai mult