Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt anunță că îşi propune ca, în luna mai, să organizeze nu mai puțin de cinci programe de formare profesională pentru 70 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională este gratuită pentru șomeri; singura condiție pe care aceștia trebuie să o îndeplinească este să fie luați în evidență de AJOFM.
Grație acestor cursuri, gratuite pentru șomerii luați în evidență de instituția organizatoare, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă își pot crește șansele în a-și găsi, după absolvirea lor, joburile potrivite.
Principalele meserii\ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru şomeri sunt cele de lucrător comercial – 14 persoane, frizer – 14 persoane, asistent personal profesionist – 14 persoane, expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene – 14 persoane și ospătar – 14 persoane.
„Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor”, se arată într-un comunicat transmis de AJOFM Olt.
Informații suplimentare despre aceste programe de formare profesională se pot obține la sediul instituției din Slatina, strada Crișan, nr. 31 bis sau la numărul de telefon 0249/438595 tasta 7.
Articolul GRATUIT pentru șomerii din Olt. Ce condiție trebuie să îndeplinească pentru a beneficia, în luna mai, de ASTA apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult