Compania Națională de Investiții a demarat procedura de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor privind construirea și dotarea unei grădinițe în comuna Curtișoara.
Este vorba de o grădinița cu program normal care va fi construită în satul Proaspeți, costul lucrărilor ridicându-se la aproape 3,9 milioane de lei.
Documentația a fost deja urcată pe platforma de achiziții publice SEAP. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 12 decembrie 2022.
Actuala grădiniță din Proaspeți funcționează într-un imobil construit în urmă cu aproape 100 de ani.
„Actuala grădiniță din satul Proaspeți este foarte veche, fiind vorba de un imobil construit în anul 1924, așa că aveam nevoie de un imobil nou, dotat cu tot ce trebuie. În urmă cu aproape doi ani am depus un proiect la Compania Națională de Investiții pentru construirea unei grădinițe noi și iată că proiectul prinde viață acum”, a declarat primarul din Curtișoara, Gheorghe Gănescu.
În Curtișoara funcționează trei grădinițe, dintre care una a fost construită cu bani de la Banca Mondială.
Citeste mai mult