Google avertizează că motorul său de căutare folosit de aproape tot internetul s-ar putea „strica”
Google a declarat că motorul său de căutare s-ar putea „strica” dacă compania va fi obligată să implementeze noi controale stricte pentru a proteja și a sprijini conținutul web creat de oameni în era inteligenței artificiale (AI), relatează Business Insider.
Avertismentul a venit după ce autoritățile britanice de reglementare au propus noi reguli pentru Google Search, care ar oferi editorilor mai mult control asupra modului în care conținutul lor este utilizat în funcții AI precum „Google AI Overviews” și „AI Mode”.
Ca răspuns, Google a declarat că lucrează la noi modalități de a oferi site-urilor un control mai mare asupra modului în care chatboții AI și motoarele de răspuns bazate pe inteligență artificială accesează și folosesc conținutul online. Compania din Silicon Valley se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru a le oferi proprietarilor de conținut posibilitatea de a refuza ca datele lor să fie scanate/indexate (‘crawled‘) pentru antrenarea AI.
Mai simplu spus, miza este ca oamenii să caute în continuare informații pe site-uri, aducându-le trafic și răsplătindu-i pe creatorii de conținut, nu să obțină răspunsuri de la chatboți care iau aceste informații fără permisiune.
„Explorăm acum actualizări ale mecanismelor noastre de control pentru a permite site-urilor să opteze în mod specific pentru ieșirea din funcțiile de AI generativ din Search”, a declarat Google într-un mesaj publicat pe blogul companiei.
Business Insider notează că aceasta reprezintă o concesie majoră din partea Google, care până acum a respins discret, dar ferm, astfel de solicitări.
Google domină autoritar piața motoarelor de căutare
Totuși, gigantul tech a avertizat și că noile controale stricte ar putea amenința motorul său de căutare – activul său de bază – care generează cea mai mare parte a profiturilor companiei. Google domină autoritar piața motoarelor de căutare, majoritatea estimărilor plasând cota sa de piață la peste 90%.
„Orice noi mecanisme de control trebuie să evite să afecteze Search într-un mod care să ducă la o experiență fragmentată sau confuză pentru utilizatori”, a declarat compania, argumentând că, în prezent, căutarea și AI sunt profund interconectate.
Google afirmă că inteligența artificială este esențială pentru modul în care funcționează Search de mai bine de un deceniu, ajutând la clasificarea rezultatelor și la evidențierea link-urilor relevante. Compania mai susține că crearea unor mecanisme clare de excludere (opt-out) pentru funcțiile de AI generativ ar putea submina mecanismele de bază care permit oamenilor să găsească rapid informații și site-urilor să fie descoperite la scară largă.
Miza este, de fapt, o întrebare mai profundă despre ce ar trebui să fie Search în era inteligenței artificiale.
A trădat Google chiar „marele pact” al internetului?
Editorii susțin tot mai mult că rezumatele generate de AI înlocuind conținutul lor, în loc să direcționeze utilizatorii către acesta, subminând astfel „marele pact” care a stat la baza internetului timp de decenii. Google contrazice această viziune, afirmând că trasarea unor linii dure între căutare și AI riscă să genereze consecințe neintenționate, inclusiv rezultate degradate și o experiență mai slabă pentru utilizatori.
Matthew Prince, directorul general al Cloudflare, respinge argumentele Google și afirmă că propunerea Marii Britanii reprezintă un „progres”, dar că nu merge suficient de departe. Compania condusă de Price contribuie la funcționarea a aproximativ 20% din world wide web, după cum au aflat numeroși utilizatori ai internetului din cauza problemei tehnice majore din noiembrie anul trecut.
Cloudflare militează pentru noi standarde care să creeze un teren echitabil în domeniul AI.
„Dacă CMA (n.r. una dintre autoritățile britanice de reglementare) vrea să încurajeze inovația și concurența în AI, cel mai bun lucru pe care îl poate face este să oblige Google să joace după aceleași reguli ca toți ceilalți și să separe scanarea (‘crawl’) pentru AI de scanarea pentru search”, susține el.
„Orice companie, cu excepția Google, ar susține acest lucru, pentru că favorizează o piață sănătoasă. Este o decizie evidentă, așa că este dezamăgitor că CMA nu a mers mai departe astăzi.”
Articolul Google avertizează că motorul său de căutare folosit de aproape tot internetul s-ar putea „strica” apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult