Medicul acuzat că s-ar face vinovat de moartea Selenei – Maria Stoin făcuse o gardă de 72 de ore!
Mircea Achim (foto), șeful secției Obstetrică – Ginecologie din Spitalul Județean de Urgență Reșița și medicul primar Marius Onofrei au explicat familiei îndoliate, precum și opiniei publice, că nou-născuta Selena-Maria Stoin a murit a doua zi după naștere din orice alt motiv, numai nu dintr-o culpă medicală.
Mai departe însă, cei doi și-au plâns efectiv de milă și au pozat în adevărați super-eroi, cărora cărășenii ar putea mai degrabă să le ridice statui în curtea Spitalului de Urgență Reșița decât să-i acuze că le omoară copiii.
Referitor la efectuarea a trei gărzi consecutive de către doctorul Onofrei, asemenea situație s-a impus pentru a asigura o acoperire continuă serviciului de gardă în acea perioadă, au transmis cei doi medici, semnatari ai unui comunicat de presă.
„Secția Obstetrică – Ginecologie are angajați în prezent șase medici, din cele opt posturi de medic prevăzute la numărul de paturi. Din cei șase medici angajați în secția de Obstetrică – Ginecologie, un medic este în concediu de maternitate, așadar secția funcționează cu jumătate plus unul din medicii prevăzuți în organigramă. Pe lângă asta, în acea perioadă unul din cei cinci medici era în concediu de odihnă. Astfel a fost o perioadă dificilă de aproximativ două săptămâni, în care a fost necesară acoperirea serviciului de gardă de doar patru medici.”, s-au plâns Mircea Achim și Marius Onofrei.
Aceștia au atras atenția că „fiecare dintre medicii angajați are aproximativ peste 70 de zile de concediu de odihnă neefectuate întrucât și-au asumat permanent acoperirea gărzilor pentru a asigura continuitatea actului medical și siguranța pacienților”. Mai precizează cei doi ginecologi că secția a solicitat de mai multe ori angajarea de medici pentru a acoperi optim serviciul de gardă, numai că, posturile fiind blocate, nu s-a putut realiza acest lucru.
„Medicii și-au asumat venirea de acasă la nașteri la pacientele pe care le-au urmărit medical în timpul sarcinii, în funcție de disponibilitatea fiecăruia, fără însă a deveni o obligație profesională”, au mai comunicat opiniei publice doctorii Achim și Onofrei.
Cei doi au omis însă alte câteva precizări importante. Și pentru că la conferința de presă anunțată nu și-au mai făcut simțită prezența, le adresăm aici întrebările la care poate vor binevoi să răspundă, fie și printr-un alt comunicat de presă:
E adevărat că pe secția Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu sunt internate aproape niciodată mai mult de 3-4 paciente, că paturile sunt mai mult goale, în timp ce leafa merge?
E adevărat că niciun alt ginecolog nu e binevenit în spitalul din Reșița pentru ca banii percepuți viitoarelor mame pe perioada monitorizării sarcinilor să nu se împartă la 8, pentru că și la 6 e prea mult?
E adevărat că schimbul de tură s-a făcut cu încălcarea ordinelor ministrului Sănătății, pentru că în weekendul respectiv a fost aniversarea doctorului Mircea Achim?
Citeste mai mult