Motivul pentru care am făcut această postare este următorul: acum câteva seri am ieșit cu familia la o pizza într-un loc foarte cunoscut din București. În acea locație, la ora 19, erau 17 minori, majoritatea însoțiți de părinți sau de persoane adulte, și niciunul, dar absolut niciunul, nu interacționa verbal cu cei cu care se afla la masă, ci erau preocupați de ecranele telefoanelor! Chiar și un copil la vreo 2 anișori avea tableta din dotare! De aceea am scris câteva rânduri despre ceea ce cred eu despre acest fenomen periculos.
Generația conectată și paradoxul singurătății – impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor
Trăim o vreme în care tehnologia a devenit nu doar o parte a vieții noastre, ci o prelungire a ființei noastre. Telefonul, ecranul, conexiunea la internet – toate au ajuns să fie o poartă spre lume. Dar, în mod paradoxal, cu cât suntem mai conectați digital, cu atât suntem mai deconectați uman.
Rețelele de socializare au fost create, în aparență, pentru a ne aduce mai aproape. Pentru a ne permite să împărtășim gânduri, experiențe, bucurii, pentru a păstra legătura cu cei dragi. Însă, treptat, aceste instrumente au început să ne modeleze mintea, comportamentele și chiar identitatea.
Ceea ce trebuia să fie un mijloc a devenit un scop în sine. Ceea ce trebuia să ne unească, ne separă. Generațiile tinere sunt cele mai expuse acestui fenomen. Copiii și adolescenții de astăzi cresc într-un univers paralel, în care succesul se măsoară în vizualizări, validarea în reacții, iar popularitatea în numărul de urmăritori. Ei trăiesc sub o presiune constantă a imaginii perfecte: corpul perfect, vacanța perfectă, viața perfectă. Dar, dincolo de ecrane, realitatea e adesea una a nesiguranței, a anxietății și a nefericirii.
Studiile recente arată că tinerii care petrec mai mult timp pe rețelele sociale sunt mai predispuși la depresie, la tulburări de somn și la scăderea stimei de sine. Compararea constantă cu ceilalți — cu prieteni, influenceri sau chiar străini — produce o nemulțumire continuă față de propria persoană. Ceea ce vedem online este o lume filtrată, editată, artificială — dar mintea tânără o percepe ca pe o realitate. Și, fără să-și dea seama, ajunge să creadă că nu este suficient de bun, de frumos, de interesant.
Rețelele de socializare modifică inclusiv modul în care tinerii gândesc și comunică. Răbdarea dispare, concentrarea scade, iar dialogul autentic este înlocuit cu reacții rapide și mesaje superficiale. Într-un spațiu în care totul se derulează cu viteză, reflecția și profunzimea devin aproape imposibile. Iar în spatele fiecărui zâmbet „postat” se ascunde adesea un gol: golul de sens, de conexiune reală, de înțelegere.
Un alt efect grav este dependența de validare externă. Tinerii nu mai postează pentru a împărtăși, ci pentru a fi apreciați. Fiecare like devine o picătură de dopamină, fiecare comentariu — o confirmare temporară că „exist”.
Dar ce se întâmplă când like-urile nu mai vin? Când atenția celorlalți se mută în altă parte? Rămâne tăcerea și sentimentul dureros de neînsemnătate.
Astfel, se creează un cerc vicios: cu cât cauți mai multă validare, cu atât te simți mai gol fără ea. Pe termen lung, acest mecanism duce la o formă subtilă de alienare. Tinerii ajung să nu mai știe cine sunt, ce își doresc, ce le place cu adevărat — pentru că totul este construit în funcție de privirea celorlalți. Identitatea devine un spectacol. Viața, un scenariu editat. Iar realitatea, un simplu fundal pe care se proiectează imaginea pe care vrem să o vedem.
Dar există și speranță. Există o cale de întoarcere. Depinde de noi — părinți, profesori, formatori, lideri — să redăm tinerilor curajul autenticității. Să-i învățăm că valoarea unui om nu se poate măsura în numere, ci în gesturi, în fapte, în caracter. Să-i ajutăm să descopere bucuria lucrurilor simple: o conversație sinceră, o carte, o plimbare, o prietenie reală.
Rețelele de socializare pot fi utile, dacă sunt folosite cu măsură și conștiență. Ele pot educa, pot inspira, pot conecta oameni care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată. Dar trebuie să învățăm să fim stăpânii lor, nu prizonierii lor.
Tehnologia nu e dușmanul, ci un instrument — însă doar atunci când omul rămâne în centrul propriei vieți. Tinerii de astăzi au nevoie de modele, de repere, de echilibru. Nu de perfecțiune, ci de sinceritate. Nu de filtre, ci de încredere. Nu de aplauze virtuale, ci de îmbrățișări reale.
Adevărata rețea care ne ține împreună nu este cea online, ci cea invizibilă — țesută din priviri, din gesturi, din vorbe și din iubire. Și, dacă vom reuși să le reamintim asta celor care vin după noi, atunci vom fi făcut un pas important spre vindecarea acestei generații digitale.
Articolul Gigel Știrbu: Generația conectată și paradoxul singurătății – impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult
