Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a-ți batjocori propria țară, spune președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, făcând referire la limbajul vulgar folosit de artiștii unei trupe din România pe scena festivalului „Beach Please” de la Costinești, în fața a zeci de mii de tineri, inclusiv minori.
Parlamentarul liberal afirmă că nu a fost vorba doar de versuri controversate, ci de o batjocorire publică a valorilor românești.
„Ceva foarte grav s-a întâmplat zilele trecute, în văzul a mii de tineri: pe scena unui festival de la malul mării, artiști, în loc să inspire, au ales să își verse frustrarea prin jigniri aduse direct României.
Nu au fost doar versuri controversate. A fost o batjocorire publică a valorilor românești. O insultă la adresa celor care au construit, cu sacrificiu, această țară. O scenă pe care România a fost tratată cu dispreț, iar publicul încurajat să o urască.
Într-o societate democratică, arta este un vehicul important pentru idei, emoții și libertăți. Dar când această artă devine o armă îndreptată împotriva propriului popor, împotriva valorilor care ne-au definit ca națiune, nu mai vorbim despre libertate. Vorbim despre defăimare.
Libertatea de exprimare este un drept fundamental, garantat de Constituția României. Dar tot Constituția, la articolul 30, alineatul 7, spune clar: „Sunt interzise prin lege defăimarea țării și a națiunii.”
Versuri precum cele apărute recent nu mai sunt o formă de „revoltă” sau „expresie”. Sunt un atac direct la demnitatea națională și la memoria celor care și-au dat viața pentru ca noi să putem vorbi liber astăzi.
Da, muzica trebuie să fie liberă. Dar nu liberă să umilească. Da, generațiile tinere au voce. Dar nu vocea care își bate joc de propriii părinți și bunici.
Poți avea o opinie. Poți critica. Dar nu ai dreptul să-ți ridiculizezi țara, să o arunci în noroi pentru aplauze ieftine.
Nu este despre generații. Este despre respect. Nu putem construi un viitor sănătos dacă aplaudăm ura față de cine suntem”, a scris, pe pagina sa de socializare, Gigel Știrbu.
În urmă cu două zile, în timpul unui moment artistic, membrii trupei Șatra Benz au lansat injurii și expresii cu caracter licențios. După prestația muzicală, artiștii trupei au primit amenzi în valoare de peste 5.000 de lei, după ce jandarmii prezenți la festival s-au autosesizat în acest caz.
Articolul Gigel Știrbu critică dur limbajul vulgar folosit de unii artiști la festivalul „Beach Please” de la Costinești apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult