La mai bine de 10 ani după război, arhiviştii est-germani au început, pentru prima oară, să sorteze ce mai rămăsese în urma maşinii de propagandă a lui Hitler. Mii de filme au fost descoperite în locul în care fuseseră stocate: un depozit de beton ascuns în pădure. Tot aici a fost descoperită copia unică a unui film, cu durata mai mare de o oră, fără sunet, fără generice de început şi de final. Doar un titlu scurt: GHETTO-UL. Era un film cu scop propagandistic pentru cel de-al III-lea Reich, dictatura îndrăgostită de camera video, care a ştiut foarte bine să-şi documenteze răul comis, cu pasiune, sistematic, ca nici o altă naţiune înainte. Era prima variantă, nefinisată a celui mai lung film al propagandei naziste, realizat în ghetto-ul din Varşovia, cel mai mare ghetto pentru evrei înfiinţat de nazişti în Polonia ocupată.
Jurnalele lui Adam Czerniakow
5 mai 1942: “După amiaza, regizorii erau ocupaţi în dormitorul vecinilor lui Zabludowsky. Au adus o femeie, care trebuia să se rujeze în fața unei oglinzi. Pe lângă toate acestea, există zvonuri persistente despre deportări, care nu par a fi neîntemeiate. Comisarul Auerswald ne-a ordonat să asigurăm un contingent de 900 de oameni, pentru a pleca mâine într-un lagăr necunoscut”.
19 mai 1942: “Sunt în așteptarea telefonului lui Auerswald despre film. După amiază, a fost pregătită o sală pentru filmări, unde un bal cu șampanie va avea loc mâine la 20:30. «Doamnele» trebuie să poarte rochii de seară. A sosit un mesager cu instrucţiuni că trebuie să joc rolul gazdei. L-am sunat pe Auerswald, care mi-a interzis să fac asta. A spus că ar trebui să fiu la centrul comunitar la ora 7:30, deoarece ceva s-ar putea schimba. Aceasta înseamnă că problema nu a fost încă soluționată. Voi avea puterea să mă achit onorabil de această afacere? Mai târziu am văzut un car funicular plin cu flori, aduse din cimitir în sala de bal. Orașul este plin de zvonuri despre deportări. Ei vorbesc despre zeci de mii. Munca în astfel de condiţii a fost admirabilă și am făcut-o în fiecare zi”.
Willy Wist, cameraman
Ani de zile, cercetătorii au încercat să descopere cine a făcut acest film, dar nici unul dintre dosare, nici unul dintre documentele pe care le-au descoperit nu a putut rezolva misterul. Abia mai târziu, în anii ’60, un indiciu a fost descoperit în Arhivele oraşului Varşovia. Era un permis de intrare german în ghetto, emis la vremea turnării filmului. Un singur document care a dezvăluit un nume: Willy Wist, împreună cu profesia sa: cameraman. Willy Wist, care a renunțat la filmări imediat după război și a devenit comerciant de fier vechi, a avut mare grijă să-și acopere urmele, arzând copii ale filmelor pe care le făcuse în timpul războiului. Dintre toți cei implicați, el a fost totuşi singurul care a fost expus. Câţiva ani mai târziu, când instanțele germane au început să judece criminalii de război locali, inclusiv avocatul, fostul comisar SS al Ghetto-ului din Varșovia, Heinz Auerswald, Wist a fost printre cei chemaţi să depună mărturie. Stenogramele instanței înregistrează exact ce a fost întrebat și ce a răspuns, oferind pentru prima dată un punct de vedere al bărbatului din spatele camerei.
“Noi, cameramenii, nu aveam nici o idee ce ne aşteaptă”
“- Domnule Wist, instanța ar dori să știe dacă ai fost vreodată repartizat la Ghetto-ul din Varşovia în timpul războiului.
Da. În 1942, am fost trimis acolo de la Berlin cu alți 3 reporteri, camerameni şi fotografi. Eram staționați la Varșovia. Am lucrat acolo pe postul de cameraman.
– Când s-a întâmplat exact?
Probabil în timpul iernii ’41 -’42.
– Domnule Wist, permiteți-mi să vă împrospătez memoria. Acesta e permisul dv. de intrare în Varşovia.
E probabil adevărat că am fost în Varşovia în mai 1942. Cel mai probabil am spus iarna, pentru că îmi amintesc că am fost la Varşovia când natura încă hiberna.
– Dv. sau colegii aţi avut vreo idee ce vă aștepta în ghetto-ul din Varșovia?
În drumul spre Varşovia, noi camerameni nu aveam nici o idee ce ne aşteaptă acolo. Ca şi cu alte ocazii, ni s-a spus pur și simplu că ar trebui să filmăm acolo. Îmi amintesc clar că am filmat comerțul pe stradă. Am mai filmat scene de stradă şi locuinţe supra-aglomerate. În acest context, îmi amintesc că mi s-a spus să filmez un morman mare de fecale în curtea uneia dintre clădiri. Îmi amintesc că m-am gândit că, fie din cauza iernii, fie din cauza aglomeraţiei, instalatiile sanitare încetaseră să mai lucreze.
– L-ai întâlnit pe comisarul responsabil din cartierul evreiesc, dr. Auerswald?
Nu sunt familiarizat cu acest nume. Nu am avut nimic de-a face cu departamentul lui.
– Domnule Wist, ne puteți spune, după cunoştinţele dv, dacă scopul filmului a fost menționat vreodată?
Nu am știut niciodată care este scopul filmelor pe care le-am filmat. Totuși, mi-a fost absolut clar că erau destinate propagandei, mai ales pentru că ne concentram pe diferenţele extreme dintre evreii bogaţi şi săraci”.
“Aşteptau să moară!”
“Vedeţi gunoiul? Oamenii aruncau gunoiul de la ferestre, pentru că erau prea slăbiţi să coboare scările. Oamenii flămânzi erau prea slăbiţi. Nu le mai pasă” – martor ocular.
“Grămezile de gunoi sunt reale. Aveam 10 ani pe vremea aceea. Eu eram de fapt figura dominantă a familiei mele. Mama m-a trimis la depozitul municipal de gunoi din Varșovia, şi când am revenit acasă, am văzut cum mâncau ce adusesem” – martor ocular.
“Oh, îmi amintesc această femeie. Obișnuia să se plimbe cu copilul ei în brațe, țipând și cerând o bucată de pâine. Aveam 13 ani. Obișnuiam să fac contrabandă cu carne Kosher în ghetto-ul din Varșovia cu tramvaiul, prin case lângă granițele ghetto-ului, prin găurile zidului. Eram mereu în mişcare, aşa că am văzut tot ce se întâmpla. Filmau tot timpul. De exemplu, au adus gâște la piaţă, pentru a dovedi că evreii trăiau în condiţii rezonabile. Asta este carne de cal. Nu şi-o permitea chiar oricine. Oamenii care aveau bunuri sau bani au putut să cumpere mâncare până la capăt, deși la prețuri exorbitante. Erau 20 sau poate 50 de oameni care-şi permiteau. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu aveau ce mânca, nu aveau cu ce se îmbrăca sau cu ce să se încălzească, pentru că vânduseră totul. Aşteptau să moară! Oameni din familii respectabile îi lăsau pe cei dragi, care muriseră, pe trotuar. Dimineața, te trezeai, pentru a găsi un cadavru la fiecare 100 de metri” – martor ocular.
“Aveam 18 ani şi lucram la poştă. Într-o zi mergeam pe strada Leszno când, deodată, un jeep cu germani a parcat lângă cafenea. O tânără stătea întinsă lângă cafenea. Şi după 60 de ani îmi amintesc cum arăta, dar nu şi faţa. Am putut vedea exact ce făceau. Nu s-au atins de nimeni. Au filmat cafeneaua şi femeia, și au râs. Era o femeie tânără. Până atunci era evident cine va muri de foame. Puteai vedea pe feţele lor” – martor ocular.
2,4 ouă pe an
“RAPORT FINANCIAR: În martie 1942, au fost aduse următoarele: 2,18 kg de făină per capita, 0,199 kg zahăr (alb şi galben) per capita, 1/5 ou per capita, 0,93 kg de legume proaspete per capita, 0,077 kg sare (alb şi gri) per capita” – Heinz Auerswald, ofiţer SS.
Dacă se dădea 1/5 ou pe lună însemna doar 2,4 ouă pe an. Este evident că populaţia a recurs la comerțul liber, pentru a-şi asigura un nivel minim de hrană. Contrabanda de-a lungul zidurilor ghetto-ului a fost mult redusă însă destul de repede. Mai mulţi evrei prinşi că fac contrabandă au fost împuşcaţi, ca urmare contrabanda s-a redus.
M. CONSTANTINESCU
SURSA: Documentarul “Un film neterminat” (Germania, Israel – 2010)
NOTĂ: Partea I se poate lectura AICI.
The post Ghetto-ul din Varşovia prin ochii cameramanilor nazişti (II) appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult
