Camera de Comerţ şi Industrie Dolj vă invită la cel mai important eveniment de business al anului: Gala Topul Firmelor, ce va avea loc în data de 20 noiembrie 2025, începând cu ora 17.00, la Restaurant HANUL ANDRITEI, din Craiova, Strada Viitorului, nr. 34.
În numele Camerei de Comerț și Industrie Dolj mulțumim tututor companiilor care au ales să se alature în calitate de parteneri ai evenimentului, în special Partenerului PRINCIPAL – TEAM MONTAGE S.R.L.
Topul firmelor este o recunoaştere publică a celor mai performante companii din judeţul Dolj, clasamentul fiind realizat pe baza unei metodologii unice la nivel naţional, ţinând cont de situaţia financiară din anul 2024.
Din cele 23.784 de firme din județul Dolj, care au depus bilanțul contabil pentru anul 2024, cei mai eficienți operatori economici din județ reunesc în primele zece locuri un număr de 3.092 societăți, iar pe locurile 1 – 3 se regăsesc 1.543 companii laureate, care au avut performanțe notabile în anul 2024.
Vor fi acordate premii de excelenţă pentru 248 firme care s-au situat pe unul din primele trei locuri în ultimii 3 ani, distincţii de excelenţă pentru 250 firme care s-au situat pe unul din primele trei locuri în ultimii 5 ani şi trofee de excelenţă pentru 211 firme care s-au situat pe unul din primele trei locuri de peste 10 ani.
Printre indicatorii folosiţi la determinarea Topului Firmelor se numără: cifra de afaceri netă, profitul şi rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat.
Domenii de activitate:
• Cercetare – Dezvoltare şi High – Tech;
• Industrie;
• Agricultură, Silvicultură, Pescuit;
• Construcţii;
• Servicii;
• Comerţ
• Turism