Gala Neagu – „Retragerea unei legende” va avea loc pe 8 iunie, la Sala Polivalentă din București. Cristina Neagu își va lua rămas-bun de la fani prin intermediul „Galei Neagu”, un eveniment care va avea loc pe 8 iunie, la București. Evenimentul intitulat „Retragerea unei legende”, Gala Neagu va fi un eveniment structurat pe trei reprize, cu momente în care publicul va fi antrenat în spectacol. Biletele vor fi puse în vânzare pe 8 mai, în două etape.
Cristina Neagu, mesaj pentru fani
Cristina Neagu a transmis pe conturile sale de pe rețelele de socializare o scrisoare emoționantă pentru fani în perspectiva meciului său de retragere de pe data de 8 iunie.”Știu că vine un moment în care trebuie să privești înapoi. Să tragi aer în piept și să spui: A fost incredibil! Pentru mine, acel moment e acum. După o viață trăită cu mingea în mână, după mii de ore în sală și milioane de visuri, a venit timpul să îmi iau la revedere. Pe 8 iunie nu va fi doar un meci. Va fi o zi în care vrea să vă spun mulțumesc. Voi mi-ați fost mereu alături. În sală, în fața televizoarelor, în gânduri. Ați visat cu mine, ați plâns cu mine, ați crezut cu mine. Handbalul mi-a cerut totul. Și i-am dat tot. Pentru fiecare accidentare, a fost o revenire. Pentru fiecare obstacol, o nouă motivație. Pentru fiecare zi grea, un motiv în plus să nu mă opresc. Am câștigat mai mult decât trofee. Am câștigat oameni. Am câștigat amintiri. Și poate, cel mai important, am câștigat o voce. O voce care a putut inspira. Care a putut spune: se poate. Nu vreau să spun adio. Vreau doar să fim împreună, încă o dată. Să ne privim în ochi și să ne amintim tot ce a am trăit. Pe 8 iunie, 8 devine ∞. Datorită vouă. Cu toată recunoștința, Cristina Neagu”, a fost mesajul postat de Cristina Neagu.
Desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume, Cristina Neagu și-a început cariera la CSS 5 Bucureşti, pe când avea 11 ani, după care a trecut la Activ Ploieşti. La seniori a debutat la Rulmentul Braşov, după care a mai jucat la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi ŽRK Budućnost, iar din 2017 se află la CSM Bucureşti.
Articolul Gala Neagu – „Retragerea unei legende” va avea loc pe 8 iunie, la Sala Polivalentă din București apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult