• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
01/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Hunedoara

Gala mediului de afaceri, ediție aniversară – 30 de ani. „Trofeu de Excelență” pentru TMT Media Internațional SRL, editorul cotidianului „Servus Hunedoara”

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
19/11/2023
in categoria Stiri Hunedoara
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Hunedoara a premiat, vineri seara, cele mai performante companii din judeţ în cadrul ediției aniversare, cu numărul 30, a „Galei Excelenței în afaceri – Topul firmelor din județul Hunedoara”. Evenimentul fastuos, desfășurat la Werk Events Hunedoara, a reunit manageri de top, reprezentanți ai instituțiilor politico-administrative și invitați speciali. Societatea TMT Media Internațional SRL – editorul Cotidianului Județean „Servus Hunedoara”, a fost distinsă cu „Trofeu de Excelență” pentru implicarea activă în susținerea mediului de afaceri local și a activităților CCI Hunedoara.

Werk Events Hunedoara a găzduit, vineri seara, „Gala Excelenței în afaceri – Topul firmelor din județul Hunedoara”, cel mai important eveniment de bussines din județ, organizat de Camera de Comerț și Industrie CCI Hunedoara.
A fost o ediție aniversară, care a marcat 30 de ani de excelență în afaceri, cele mai bune firme din județ fiind apreciate public pentru rezultatele economice și financiare obținute în anul 2022.
Festivitatea a reunit peste 200 de invitați, reprezentanţi ai celor mai de succes companii hunedorene, dar și ai mediului politico-administrativ și social.






A fost o adevărată seară de gală a excelenţei în afaceri. “De 30 de ani, recunoaștem performanța în afaceri a firmelor hunedorene, le susținem, le aducem în atenția comunității locale, ne mândrim cu ele! Devenit tradiție, evenimentul „Topul firmelor” este un barometru al competitivității firmelor care a câștigat an de an faimă și prestigiu, atât la nivel local, cât și național, datorită metodologii unitare la nivel național, a indicatorilor fără echivoc luați în calcul și a seriozității de care toți factorii implicați au dat dovadă. Prin realizarea clasamentului și premiile acordate, Camera de Comerț și Industrie Hunedoara certifică în cel mai obiectiv mod performanțele și realizările celor mai importante companii locale, din toate sectoarele de activitate. „Topul firmelor” a devenit an de an, fără nicio îndoială, cea mai importantă competiție în afaceri, care a câștigat notorietate și prestigiu la nivel local și național. (…) Am ales pentru acest eveniment să fim în vecinătatea castelului, care este o zestre pentru județul Hunedoara. Și, așa ca și castelul, credem că, și provocările și oportunitățile din acele timpuri se regăsesc cumva și în timpurile noastre, mai ales onoarea, responsabilitatea, corectitudinea, cinstea, grija față de comunitatea locală, așa cum erau atunci, pentru că trebuie să le acordăm o atenție deosebită și astăzi”, a spus Crinela Gafton, directorul general al CCI Hunedoara.

La rândul său, președintele CCI Hunedoara, Viorel Arion, le-a adresat felicitări oamenilor de afaceri și le-a transmis acestora un mesaj. „Vreau să fac o precizare, în această sală, ocupanții locurilor unu, doi și trei pe județul Hunedoara au împreună o cifră de afaceri de aproape un miliard de euro și un număr de aproape 7.000 de angajați. Sunteți aici pentru că știți să construiți și ați reușit să construiți ceva în viață. Ați avut tenacite, competență, dorința de a reuși și ce v-ați propus ați realizat (…) Provocarea noii generații este nu doar să creăm noi locuri de muncă, dar și noi țeluri de viață. Nu este suficient să ai un scop, trebuie să creezi țeluri în viață și pentru ceilalți. (…) În sală, acum, sunt campionii, vulturi neînfricați pe cerul schimbător al mediului de afaceri. Fiți campioni și de acum încolo, fiți vulturi! Un vultur își câștigă cinstea din furtunile pe care le îndură. Vă mulțumesc, felicitări și la mulți ani!”, le-a transmis antreprenorilor prezenți Viorel Arion, președintele CCI Hunedoara.
Alături de oamenii de afaceri hunedoreni prezenți, în sala de evenimente, s-au aflat şi prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă. „Dumneavoastră, sunteți cei care, din punct de vedere al business-ului, puneți județul Hunedoara pe harta țării, a Europei, pe harta lumii (…) Sunteți motorul economiei, cei care aduceți plus valoare, cei care contribuiți efectiv la bunăstarea poporului român și a societății românești”, a declarat, printre altele, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
„Fără dumneavoastră, fără mediul de business, noi nu am putea să facem nimic pentru că, alături de angajații dumneavoastră, sunteți principalele surse care formează bugetele publice locale. (…) Reușiți să fiți competitivi pe o piață foarte concurențială și din ce în ce mai dinamică. Dacă orașele, comunele, județul Hunedoara merge înspre bine, acest lucru se datorează, în primul rând, mediului de business (…). Felicitări dumneavoastră, organizatorilor, tuturor premianților și cifre de afaceri așa cum vi le-ați propus în planul de business!”, a spus Alin Țambă, vicepreședintele CJ Hunedoara.
Peste o mie de societăți hunedorene, clasate în primele trei locuri
În acest an, la întocmirea clasamentului, au participat, în total, 12.773 de societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative/organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate conform metodologiei 4.369 firme, 1.161 dintre acestea fiind clasate în top pe primele trei locuri.
Clasamentul firmelor premiate a fost realizat pe baza rezultatelor financiare ale fiecărei firme pe anul 2022 înregistrate la Agenția de Administrare Fiscală Hunedoara. Criteriile de grupare au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, indicatorii utilizați au luat în considerare cifra de afaceri, profitul de exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienţa utilizării capitalului angajat.
TMT Media Internațional, printre laureații „Topului firmelor 2023”
Ca la fiecare ediție, CCI Hunedoara a acordat, în cadrul galei de vineri, distincții de excelență unor parteneri și colaboratori care susțin dezvoltarea comunității locale, a mediului de afaceri și activitatea instituției.
TMT Media Internațional, compania care produce cotidianul „Servus Hunedoara”, a primit „Trofeu de Excelență” pentru implicarea activă în susținerea mediului de afaceri local și a activităților CCI Hunedoara.

Valentin Popescu, manager SC TMT Media Internațional SRL, Fondatorul și Directorul General al Cotidianului Județean Independent „Servus Hunedoara”
“Sunt onorat pentru trofeul primit. În 2024 – TMT MEDIA INTERNATIONAL – editorul cotidianului SERVUS HUNEDOARA – va împlini 25 de ani de la înființare, iar ziarul SERVUS HUNEDOARA – 20 ani de viață! Mulțumesc tuturor angajaților și colaboratorilor noștri care au făcut posibil acest lucru. Este o obligație să continuăm și în anii viitori, să mergem pe aceiași linie și cu speranța că județul nostru va avea o dezvoltare armonioasă!”.


Ceremonia de premiere a celor mai merituoase firme din județul Hunedoara a fost presărată cu momente artistice de excepție, susținute de Grupul „Huniadi Cantores”, de dansatorii sportivi de la „Caffe Latino” Hunedoara, și s-a încheiat cu un recital al mult îndrăgitei trupe Direcția 5.


Sursa foto: CCI Hunedoara




Acest articol Gala mediului de afaceri, ediție aniversară – 30 de ani. „Trofeu de Excelență” pentru TMT Media Internațional SRL, editorul cotidianului „Servus Hunedoara” a aparut prima data in Servuspress.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Harababură la OpenAI, firma care operează ChatGPT. CEO-ul Sam Altman, chemat înapoi după ce a fost concediat vineri

Urmatorul articol

Pacienţi umiliţi şi ignoraţi pe holurile Secţiei UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea! Reacția președintelui CJ Vâlcea

Related Posts

Stiri Hunedoara

Rămâne Ana Bărbosu fără bronzul olimpic la sol?

01/02/2026
Stiri Hunedoara

Deputatul PNL Vetuța Stănescu: „Reducerea claselor de liceu în Deva și în județ nu este rezultatul unei obligații guvernamentale”

01/02/2026
Stiri Hunedoara

DAS Deva: Peste 120 de beneficiari pot ridica ajutorul pentru încălzire în perioada 2–3 februarie 2026

01/02/2026
Stiri Hunedoara

Bărbat reținut pentru tâlhărie calificată, după ce a agresat o femeie într-un imobil din Hunedoara

01/02/2026
Stiri Hunedoara

Un jucător de națională la Autobergamo

01/02/2026
Stiri Hunedoara

Infrastructura feroviară a României, la început de 2026: între șantiere majore și noi investiții strategice

01/02/2026
Next Post

Pacienţi umiliţi şi ignoraţi pe holurile Secţiei UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea! Reacția președintelui CJ Vâlcea

Cele mai recente stiri

  • Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” 01/02/2026
  • Rheinmetall a deschis la Satu Mare un centru de reparare a blindatelor ucrainene 01/02/2026
  • Rheinmetall a deschis la Satu Mare un centru de reparare a blindatelor ucrainene 01/02/2026
  • Rheinmetall a deschis la Satu Mare un centru de reparare a blindatelor ucrainene 01/02/2026
  • Panică într-un tren din Austria: trei români au amenințat controlorul cu cuțitul 01/02/2026
  • Prima victorie în Antalya. FC Bihor Oradea a învins o echipă din prima ligă din Kazahstan 01/02/2026
  • Percheziții la gara din Sibiu: zeci de polițiști fac controale corporale / video 01/02/2026
  • Percheziții la gara din Sibiu: zeci de polițiști fac controale corporale / video 01/02/2026
  • Incendiu izbucnit la acoperișul unei case, de pe strada Rândunelelor. Au intervenit pompierii militari din Alba Iulia 01/02/2026
  • Rămâne Ana Bărbosu fără bronzul olimpic la sol? 01/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24