Palatul Culturii din Bistrița găzduiește anul acesta cea de-a VIII-a ediție a Galei Comunitarium, un eveniment devenit tradiție în comunitate, dedicat recunoașterii și celebrării elevilor cu rezultate remarcabile la învățătură și la concursurile școlare.
Organizată cu scopul de a aduce în prim-plan munca, perseverența și seriozitatea tinerilor, gala premiază elevi care s-au evidențiat prin performanțe academice și prin implicare, devenind modele autentice pentru întreaga comunitate bistrițeană.
Pe lângă momentul festiv al premierii, participanții vor avea ocazia să se inspire din poveștile unor invitați speciali, personalități locale care au demonstrat prin propriul parcurs ce înseamnă dedicarea și succesul. Printre speakerii ediției din acest an se numără:
ing. Olimpiu Simionca, reprezentant al brandului Ulei SIMIS;
Anca Toader, consilier școlar și psiholog;
Laura Pristăviță, sportivă de performanță;
pr. Lucian Mileșan;
dr. Sever Călin Moldovan.
Aceștia vor împărtăși elevilor experiențe, valori și lecții de viață menite să îi motiveze să își urmeze pasiunile și să își continue drumul către excelență.
De asemenea, evenimentul va fi completat de spectacolul muzical „Vioara și Enescu“.
Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, disponibil la Casa EMA, la prețul de 30 de lei. Pentru informații suplimentare, organizatorii pot fi contactați la numărul 0742-418.025.
Gala Comunitarium continuă astfel să fie un spațiu al recunoașterii meritului, al inspirației și al susținerii tinerilor bistrițeni care reprezintă viitorul unei comunități unite și responsabile.
Citeste mai mult