Ei sunt cei 8 aleși pentru a lupta în cel mai puternic turneu piramidal românesc în kickboxing. Pe parcursul sezonului 2023, aceștia se vor elimina unul câte unul până când va mai rămâne unul singur cu centura de campion.
Patru dintre aceștia vor fi capi de serie în sferturile de finală, dar putem avea surprize spectaculoase pentru semifinale. De asemenea, vom avea și un meci de rezervă, dar mai avem un alt sportiv în stand by în cazul unor accidentări.
Cei patru capi de serie sunt:
Sebastian Cozmanca – primul campion din istoria DFS, cu un record de 4-1 în DFS și o singură înfrângere din 2016 până în prezent.
Cristian Ristea – are un record 4-0 în DFS, un sportiv cu un palmares impresionant.
Iancu-Tancul – campion DFS din 2020, recordmenul de meciuri în DFS la categoria grea, 12, cu un record 8-4.
Florin Ivanoaie – un produs exclusiv DFS, care anul trecut a avut și două victorii surpriză, cu Ristea și Bordianu. A fost neînvins din 2020 și până în 2022.
Challengeri vor fi finalistul turneului piramidal din 2020, Lutaniuc Sebastian, pariul fraților Stoica, Cosmin Bucoveanu, greul din Satu Mare, Marius Munteanu Marius, și un alt timișoreanu, Brancu Ilie Alex.
Sistemul va fi următorul: Câte două sferturi de finală în primele două gale, semifinalele în gala trei, iar meciul cu centura pe masă va fi în gala 4.
Preluare Facebook: Alin Huiu, director sportiv DFS
Post-ul Găeșteanul Cristian Ristea, între cei opt aleși pentru cel mai puternic turneu piramidal românesc apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult