Fostul portar al Craiovei Maxima, Gabriel Boldici, a suferit un infarct și se află internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Bănie. Legenda Științei se află acum în afara oricărui pericol.
Fostul mare portar al Universității Craiova, Gabriel Boldici (68 de ani), trece prin momente dificile după ce a suferit un infarct miocardic. Triplu campion cu Știința, „Burtă“, cum este alintat de foștii colegi, a fost transportat de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Potrivit comunicatului emis de club, fostul goalkeeper se află în prezent în afara oricărui pericol. Medicii îi monitorizează cu atenție starea sa de sănătate.
„Clubul Universitatea Craiova este alături de fostul goalkeeper, Gabi Boldici, și îi transmite multă putere și sănătate în aceste momente. Fostul portar al Științei a trecut printr-un episod delicat, suferind un infarct, însă, din fericire, se află acum în afara oricărui pericol. Îi dorim o recuperare cât mai rapidă și îl așteptăm alături de noi pe stadion!”, se arată în mesajul oficial al clubului din Bănie.
Cariera lui Gabriel Boldici la Universitatea Craiova
Gabriel Boldici și-a început junioratul la Craiova, debutând pentru prima echipă în 1977. A cucerit două titluri de campion național cu Universitatea Craiova, în 1980 și 1981. După o scurtă experiență la Chimia, apoi la Electroputere, s-a întors în Bănie. În 1991, a câștigat al treilea său titlu de campion cu Universitatea Craiova.
S-a retras din activitate în 1993, rămânând un nume de referință pentru suporterii olteni. Apoi a devenit antrenor cu portarii, secondându-l pe Victor Pițurcă la echipa națională și nu numai.
O legendă a Științei sprijinită de întreaga comunitate
Suporterii Craiovei, foști colegi și întreaga comunitate îi transmit gânduri de sănătate lui Gabriel Boldici. Legenda porții oltene rămâne un reper pentru „Craiova Maxima” și pentru generațiile de fani care l-au văzut apărând culorile alb-albastre.
Citește și: Universitatea Craiova, iertată de UEFA!
Citeste mai mult