Polițiștii au descoperit furtul banilor din Poșta Română înainte ca instituția să sesizeze infracțiunea. Șeful Inspectoratului de Poliție Timiș, chestor de poliție Alin Petecel, a declarat că bărbatul de 36 de ani care a fost prins în flagrant, în cazul furtului celor 10 milioane de lei din sucursala Timișoara a Poștei Române, va fi prezentat duminică magistraților Tribunalului Timiș, cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile.
Oficialii Poliției Timiș au menționat că descoperirea furtului a aparținut polițiștilor rutieri, acțiunea lor nefiind urmare a vreunei sesizări a Poștei Române din Timișoara în acest sens, conform Agerpres.
Cum s-a desfășurat acțiunea
Chestorul de poliție Alin Petecel a detaliat cum s-a desfășurat întreaga acțiune care a dus la prinderea unuia dintre cei doi bărbați implicați în acest caz.
Un polițist de la Drumuri Naționale și Europene, din cadrul Serviciului Rutier Timiș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, sâmbătă, pe strada Nicolae Titulescu din Timișoara, un autovehicul care, la vederea echipajului de poliție, ar fi efectuat un viraj brusc, nejustificat, spre dreapta.
„Polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, reușind blocarea acesteia pe o stradă din apropiere. La un moment dat, au coborât doi bărbați care au încercat să fugă de la fața locului. În urma intervenției prompte a polițiștilor, conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, a fost prins. În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului, eliberate de autoritățile franceze, aparțineau unui alt autoturism. În interiorul mașinii au fost descoperiți 16 saci conținând sume considerabile de bani“, a arătat Alin Petecel, duminică, la o conferință de presă.
Cauza a fost preluată de Serviciul de Investigații Criminale
Investigațiile ulterioare au confirmat faptul că banii au provenit dintr-un furt comis la sediul central al Poștei Române din Timișoara, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 10 milioane de lei. Cauza a fost preluată de Serviciul de Investigații Criminale, cercetările efectuându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, iar duminică va fi prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă, potrivit șefului Poliției Timiș.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea identificării și prinderii celui de-al doilea autor. Totodată, aceștia desfășoară activități specifice în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, precum și pentru stabilirea posibilei participări a altor persoane.
Suspectul a fost cooperant şi s-a supus somației
Polițiștii rutieri care l-au prins pe suspect au subliniat, în context, că acesta a fost cooperant, s-a supus somației și nu și-a ascuns identitatea.
„Nu a apucat să ne spună de unde provin banii, dar sacii de rafie în care erau banii aveau etichete, dar nu știam de unde sunt. Am aflat a doua zi cui aparțin. Am înțeles că trebuiau să ajungă la plata pensiilor. (…). Nu ne-a spus nimic despre celălalt suspect. Bărbatul nu era înarmat“, a punctat polițistul.
Polițiștii au recuperat cei aproximativ 10 milioane de lei
Polițiștii au explicat că au fost ridicate de către criminaliști și alte obiecte din autoutilitară, dar nu pot da detalii în acest sens, fiind în curs de desfășurare o anchetă. Ei nu au dat detalii nici despre cum au pătruns hoții în sediul Poștei.
„Noi am acționat; nu am fost sesizați de Poștă (…) Este în curs o anchetă“, a spus șeful Poliției Timiș.
La conferința de presă au fost prezenți și șeful Serviciului de Investigații Criminale, comisar șef Paul Podăriță, și cei doi polițiști de la rutieră care i-au prins pe hoți. Polițiștii timișoreni au recuperat cei aproximativ 10 milioane lei.
Citeşte şi: Jaf de zece milioane de lei de la Postă. Hoţii, prinşi cu 16 saci de bani
Citeste mai mult