Un furt de proporții a avut loc la jumătatea lunii trecute în Slatina, când o femeie a sesizat lipsa a 10.000 de euro și a mai multor bijuterii sustrase din locuința sa. A anunțat poliția, care a demarat cercetările pentru identificarea autorilor. Ieri, oamenii legii au luat urma bunurilor furate și au ajuns la locuințele deținute de un tânăr din Râmnicu Vâlcea, unde au găsit o parte din acestea, iar persoana bănuită a fost reținută..
Polițiștii din Slatina au fost sesizați, în data de 14 ianuarie, de către o femeie de 55 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuință suma de 10.000 de euro și mai multe bijuterii din aur.
În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale.
În urma activităților investigativ-operative complexe desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptei.
Pentru documentarea activității infracționale, la data de 3 februarie 2026, polițiștii au efectuat trei percheziții la domiciliul persoanei bănuite de comiterea faptei, precum și la locuințele folosite de acesta.
„În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri de interes pentru cauză, iar persoana bănuită de comiterea faptei a fost condusă la sediul poliției pentru audieri”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt.
După administrarea probatoriului, ieri, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet cu propuneri legale.
„Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea, Biroului de Investigații Criminale Vâlcea și Biroului de Investigații Criminale Drăgășani, Serviciului Criminalistic Vâlcea, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea și Poliției locale Slatina, Vâlcea și Drăgășani”, informează IPJ Olt.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește cetățenilor importanța adoptării unor măsuri preventive pentru protejarea bunurilor și îi încurajează să sesizeze de îndată poliția cu privire la orice situație care poate afecta siguranța acestora.
Articolul Furt de proporții în Slatina: O femeie a rămas fără 10.000 de euro și fără mai multe bijuterii. Polițiștii au dat de făptaș după 20 de zile. Cine este/ VIDEO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult