Fundația Comunitară Galați anunță lansarea a două Școli de Vară STEAM gratuite pentru copii, organizate în parteneriat cu Asociația Floarea Sorului, în orașul Tecuci, în perioada 18 – 22 august , respectiv Grupul de inițiativă Colorăm Știința la ”Elena Negri”, în localitatea Costache Negri, în perioada 1 – 5 septembrie 2025. Activitățile sunt gândite să aprindă curiozitatea copiilor pentru știință, oferindu-le celor mici metode practice și distractive de a învăța noțiuni de știință, tehnologie, inginerie, artă sau matematică.
Evenimentele fac parte din programul național Școli de Vară STEAM, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul PEPCO România și implementat local de Fundația Comunitară Galați și ajuns în 2025 la a doua ediție. Programul urmărește să deschidă apetitul pentru științe al copiilor din comunități cu acces limitat la educație non-formală și să le ofere șansa de a deprinde abilități esențiale pentru viitor prin joacă și experiment.
Nu cred că există școlar care să nu aștepte cu nerăbdare vacanța de vară pentru a merge în concediu la munte, mare, la țară sau pur și simplu pentru a avea libertatea de a explora timpul liber cu diverse activități distractive cu prietenii. Adevărul este însă, că pentru o majoritate a copiilor din județul nostru (și din țară), vacanța de vară nu vine cu concedii sau experiențe inedite, poate veni cu plictiseală, distracție pe lângă casă sau chiar muncă. Școlile de vară oferă atât experiențe noi, interesante, cât și cu experimente, prieteni noi și deschiderea unor noi oportunități. Sunt entuziasmată să văd cum se distrează copiii explorând domeniile STEAM din Tecuci și Costache Negri, sunt convinsă că această amintire va rămâne cu ei și peste an. – Irina Șerban-Atanasiu, grants manager
Școlile de Vară STEAM la care vor putea participa copiii din județul Galați sunt:
Școala de vară „Exploratori în știință, artă și natură”, pentru copii din clasele I – VIII, organizată în perioada 1-5 septembrie la Costache Negri. Școala de vară „Exploratori în știință, artă și natură” se desfășoară în domeniul educației STEAM și este organizată de echipa „Colorăm Știința la Elena Negri”, formată din profesori și facilitatori cu experiență în lucrul cu copii din ciclul primar și gimnazial, în parteneriat cu Școala gimnazială Elena Negri și Căminul cultural Costache Negri. Activitățile propuse combină știința, arta, ingineria și tehnologia prin experimente, construcții creative, jocuri de logică, pictură și proiecte hands-on cu materiale diverse (LEGO, materiale reciclabile, textile). Scopul este de a stimula curiozitatea, creativitatea și învățarea activă a copiilor cu vârste între 7 și 15 ani.
Școala de vară Clubul INSPIR. Tabăra de educație STEAM la Muzeu, pentru copii din clasele gimnaziale și de liceu, organizată în perioada 18-22 august la Tecuci. Școala de vară „Clubul INSPIR. Tabăra de educație STEAM la Muzeu” este organizată de Asociația Floarea Sorului și se desfășoară în parteneriat cu specialiști ai Muzeului de Istorie Teodor Cincu din Tecuci și Colegiul Național Calistrat Hogas Tecuci. Activitățile propuse îmbină știința, arta, patrimoniul cultural și tehnologia prin ateliere diverse: modelare 3D, vizită arheologică cu simulare de restaurare, pictură cu pigmenți naturali, benzi desenate digitale și broderie cu simboluri tradiționale. Echipa este formată din profesori, artiști, arheologi și facilitatori, iar programul este adresat elevilor de gimnaziu și liceu, cu vârste între 10 și 18 ani.
Pe parcursul celor 5 zile de școală de vară, sub coordonarea mentorilor cu experiență din programele de educație STEAM derulate în rețeaua fundațiilor comunitare, copiii vor învăța să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor prin știință, să fie creativi și să aplice noțiunile pe care le deprind în situații reale. Prin experimente, jocuri și proiecte de echipă, micii participanți vor descoperi bucuria de a învăța și de a lucra împreună. Activitățile practice din cadrul Școlilor de Vară STEAM sunt menite să încurajeze pasiunea pentru științe, artă și tehnologie, să sprijine integrarea acestora în mediul natural, dezvoltarea spiritului investigativ, cât și a creativității, a imaginației și a capacității de a corela teoria cu practica în domeniile interdisciplinare ale științei. Astfel, Școlile de Vară STEAM susțin evoluția școlară a copiilor mai departe și îi ajută să devină încrezători și pregătiți pentru viitor. În 2024, programul a facilitat accesul la educație științifică altfel pentru peste 1000 de copii din 20 de comunități cu acces limitat la oportunități non-formale din România.
Școlile de Vară STEAM din Costache Negri și Tecuci fac parte dintr-un program național coordonat de FFCR și sprijinit de Pepco România, aflat la a doua ediție în 2025 și desfășurat în 33 de comunități din țară, prin Fundațiile Comunitare Bacău, Banatul Montan, Brașov, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea.
Pentru mai multe informații despre program, contactați Fundația Comunitară Galați la [email protected] post Fundația Comunitară Galați lansează două Școli de Vară STEAM gratuite pentru copii, în localitățile Costache Negri și Tecuci first appeared on PresaGalați.ro.
Citeste mai mult