„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” deschide apelul de idei și proiecte civice de educație la Galați și va aloca 245.000 de lei cu sprijinul Lidl România
Federația Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul Lidl România, dă startul programului național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în 5 orașe din țară, printre care și Galați. Aflat la ediția a VI-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1.225.000 de lei și mentorare pentru cele mai bune soluții la provocări din educație.
La Galați, programul este coordonat prin Fundația Comunitară Galați, care va aloca 245.000 de lei cu sprijinul Lidl România, pentru granturi care pot fi obținute pe bază de concurs de proiecte. Sunt eligibile pentru finanțare organizațiile non-guvernamentale care pot dezvolta proiecte de educație care încurajează colaborarea și implicarea civică, și care nu doar rezolvă provocări curente, ci construiesc resurse și infrastructură socială sau comunitară pentru a genera oportunități pe termen lung. Înscrierile au loc în perioada 26 februarie – 2 aprilie 2025, pe pagina web a programului.
Direcțiile de intervenție locală ale programului la Galați au fost stabilite participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă și a unui proces de consultare și cartare a nevoilor din comunitate. Fundația Comunitară Galați își propune să sprijine inițiative care contribuie la dezvoltarea personală și educațională a copiilor și tinerilor, prin crearea unor huburi de învățare și spații dotate pentru activități non-formale. Proiectele vizate includ formarea abilităților soft, precum gândire critică sau public speaking, consilierea în carieră, dar și dezvoltarea inteligenței emoționale și a empatiei. Se încurajează inițiative culturale, artistice și educaționale, inclusiv prevenția în sănătate și siguranța rutieră. De asemenea, sunt susținute programe de educație civică, protecție civilă și schimb intergenerațional, care întăresc identitatea comunitară și coeziunea socială.
În perioada 26 februarie – 2 aprilie, Fundația Comunitară Galați va organiza sesiuni de incubare prin care potențialii aplicanți primesc sprijin, consultanță, mentorat și feedback în rafinarea ideilor și transformarea acestora în proiecte fezabile și de impact pentru comunitate. Participarea la sesiunile de incubare este opțională – potențialii aplicanți care nu au luat parte la întâlniri pot depune propuneri de proiecte care vor intra în procesul de selecție.
Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat pe baza criteriilor stabilite local și care pot fi găsite în ghidul de finanțare.
Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materialele necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro.
Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Lidl România își propune să finanțeze acțiuni relevante, cu impact pe termen lung la nivel local. În primele 5 ediții programul s-a desfășurat în 24 orașe din țară și a finanțat 158 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și ore de voluntariat, și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele edițiilor anterioare.
Programul se desfăşoară în această ediție în 5 comunități din ţară: Bârlad, Drobeta Turnu-Severin, Galați, Târgu Jiu și Vaslui, cu finanțarea Lidl România, sub umbrela Federației Fundațiile Comunitare din România, iar în Galați este gestionat de către Fundația Comunitară Galați.
–
Fundația Comunitară Galați este o organizație non-profit cu misiunea de a susține inițiativele locale care contribuie la dezvoltarea și bunăstarea comunității gălățene. Fondată din dorința de a crea o punte între nevoile locale și resursele disponibile, fundația mobilizează atât resurse financiare, cât și umane, pentru a sprijini proiecte care au un impact real asupra vieții locuitorilor.
Fundația colaborează activ cu donatori individuali, companii, organizații și instituții locale, facilitând conexiunea dintre cei care doresc să investească în viitorul comunității și inițiativele care au nevoie de sprijin. Programele și proiectele pe care le finanțează acoperă o varietate de domenii esențiale, precum educația, sănătatea, mediul, cultura și sportul, toate având un scop comun: îmbunătățirea calității vieții în regiune.
Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 16 fundații comunitare însumând peste 10.000 de proiecte și 110 milioane de lei în investiții comunitare. Până în prezent, Fundațiile Comunitare au derulat programe în 32 din cele 41 de județe din România și rețeaua este în continuă creștere.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.350 de magazine și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
–
Contact manager local de comunicare – Simona Mușală, coordonator de comunicare Fundația Comunitară Galați, email: [email protected]
The post Fundația Comunitară Galați: Apel de proiecte pentru „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” first appeared on PresaGalați.ro.
Citeste mai mult